Vesti proaste pentru protestatarii fara autorizatie. Jandarmeria va aplica amenzi

Protestatarii care decid sa iasa in strada spontan s-ar putea trezi cu amenda din partea organelor de ordine. Jandarmeria a hotarat astazi ca aceasta masura se va pune in aplicare, in cazul manifestatiilor neautorizate.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a discutat, luni, la sediul ministerului, cu sefii Jandarmeriei, pentru a stabili un plan de masuri legat de manifestatiile spontane din ultimele saptamani.

Potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citate de ziare.com, in cadrul sedintei s-a stabilit ca autoritatile sa discute cu organizatorii protestelor, pentru ca acestea sa fie autorizate.

In cazul in care manifestatiile vor avea, in continuare, un caracter “spontan”, jandarmii vor incepe, intr-o prima etapa, sa aplice amenzi contraventionale si sa nu mai permita protestatarilor sa blocheze circulatia pe bulevardele principale, au spus sursele citate.

In plus, manifestantii vor fi monitorizati inclusiv din masini ale Jandarmeriei.

“Pentru respectarea prevederilor legale in vigoare, manifestarile organizate in spatiul public trebuie declarate in prealabil. De asemenea, acestea trebuie sa se desfasoare in mod pasnic si civilizat, fara a afecta folosirea normala a drumurilor publice si fara a pune in pericol siguranta persoanelor sau a reprezentantilor fortelor de ordine, precum si bunurile apartinand cetatenilor sau domeniului public”, a precizat Jandarmeria intr-un comunicat.

Sursa foto: zf.ro