Vezi motivul incredibil pentru care 42 de persoane si-au schimbat numele

Compania aeriana Lufthansa a reusit sa convinga 42 de oameni sa-si schimbe numele in Klaus-Heidi, oferindu-le la schimb un bilet de avion catre Berlin si cazare in capitala Germaniei.

Compania aeriana Lufthansa a convins 42 de persoane sa isi schimbe legal numele, in urma uneia dintre cele mai controversate campanii de marketing din ultima perioada. Firma aeriana germana le-a facut suedezilor o propunere neconventionala: sa isi schimbe numele in Klaus-Heidi, sa spuna de ce au facut-o si sa intre in cursa pentru “o noua viata in Berlin”, scrie ziare.com. Lufthansa a pus astfel in joc un bilet de avion doar dus catre capitala germana si un apartament luxos, pentru o perioada de un an, intr-unul dintre cele mai prestigioase cartiere berlineze. Apartamentul este spatios, complet mobilat si utilat, iar in el se afla o bicicleta facuta pe comanda, cu noul nume pictat manual pe aceasta.

De asemenea, lozul castigator mai contine lectii gratuite de germana si doua calatorii gratuite cu avionul, spre Frankfurt si spre Munchen.

Pentru a intra in cursa pentru acest premiu, compania germana a cerut ca suedezii sa isi schimbe legal numele in Klaus-Heidi, o combinatie intre cele mai comune nume ale barbatilor, respectiv femeilor din Germania, mai scrie sursa notata. Directorul de marketing al operatorului de zbor, Magnus Engvall, a explicat ca, daca aceasta campanie s-ar fi desfasurat in Statele Unite, americanilor li s-ar fi cerut sa isi schimbe numele in Jack-Barbara.

Dupa ce au aflat de acest concurs, 42 de suedezi, cu varste cuprinse intre 19 si 69 de ani, si-au schimbat numele in Klaus-Heidi si au intrat in competitie, iar Lufthansa va anunta in curand castigatorul.

Sursa foto: ziare.com