Viata conjugala a romanilor din trecut. Cat timp tinea dragostea intr-un cuplu cand fetele se casatoreau de la 12 ani

Romancele sa maritau de la varste fragede si aratau supunere totala fata de sotii lor. Se lasau cumparate de la parinti, iar viata de familie insemna a purta grija casei si a copiilor. Acestea sunt cateva dintre aspectele vietii conjugale la romani, in secolele trecute, relatate de strainii care au calatorit in tinuturile actuale ale Romaniei.

Francesco Griselini (1717-1783), autor al Istoriei Banatului, a oferit o descriere detaliata a obieciului casatoriei la romanii din Ardeal, in secolul al XVIII-lea. Autorul afirma ca romanii se casatoreau foarte tineri, afirmand ca daca o fata a implinit 12 ani, ea era si ceruta in casatorie.

”Flacaul intotdeauna isi marturiseste dragostea sa parintilor sai, care, daca nu i-au ales inca o mireasa, se inteleg cu parintii fetei carora, dupa starea mijloacelor lor, le ofera o suma de bani. Dupa incheierea invoielii se hotaraste un termen de 14 zile pentru pregatiri, care se mai poate prelungi cu alte 14 zile. Daca insa dupa trecerea acestui termen, mirele nu si-a schimbat gandul, atunci ceremonia nuntii trebuie sa aiba loc”, scria abatele Francesco Griselini.

Fetele de maritat, rapite de viitorii soti

In cazul in care parintii fetei refuzau sa o dea in casatorie petitorului, deseori se intampla ca tinerele sa fie rapite.”O padure din apropiere sau un alt loc dosnic trebuie sa le slujeasca de adapost, iar dupa aceasta, printr-un prieten, el trimite vorba parintilor sau fratilor celei rapite ca sa se inteleaga cu ei. De obicei, aceasta este treaba preotului, care, printr-un dar oarecare, este castigat pentru aceasta misiune. De cele mai multe ori reuseste mijlocirea; daca aceasta insa nu este primita, atunci pentru ca flacaul ce a rapit mireasa sa se poata casatori cu ea si sa fuga de razbunarea parintilor ei, trebuie sa se mute cu aleasa sa intr-un sat indepartat”, relata Francesco Griselini, potrivit autorilor volumului Calatori straini despre Tarile romane (Vol X, Editura Academiei Romane, 2005).

Vandute la Targul de Fete

In zona Muntilor Apuseni, in secolele trecute, targurile de fete erau evenimente de mare importanta pentru comunitate. Cel mai cunoscut era cel de pe Muntele Gaina. Scriitorul Jokai Mor descria modul cum aveau loc petirile la acest targ. „Mamele din regiunea muntilor isi aduc si zestrea fetei, pe care o prezinta deodata cu fata. La gatul fetelor atarna taleri de aur si de argint inseilati. Celelalte podoabe, cum sunt de exemplu: naframile colorate, stergariile cu alesaturi de bumbac, de diferite culori, pernele, lazile impestritate, sunt incarcate pe spatele cailor mocanesti si transportate la fata locului. Odata ajunsi aici le descarca pe fiecare si le aseaza sub cortul pe care si-l ridica fiecare, ca intr-un adevarat targ”, arata scriitorul Jokai Mor, in romanul „Sarmanii Bogati”. Fetele si zestrea erau disputate de flacaii care se opreau in fata corturilor. Cei care voiau sa se insoare trebuiau sa ajunga la tocmeala cu parintii fetelor, altfel erau nevoiti sa plece mai departe. „Pe unele dintre fete le tin tare la pret, pe altele le vand cat ai bate din palme, la primul client care se prezinta. Perechea noua urmata de cantece de fluier si cimpoiu pleaca pana la primul calugar care le da binecuvantarea casatoriei”, informa autorul.

Femeia supusa sotului

Casatoria era considerata o necesitate la romani, potrivit observatiilor naturalistului Francesco Griselini. Acesta relata ca a observat putini tineri necasatoriti si ca majoritatea celor carora le mureau sotiile se recasatoreau in scurt timp. Femeile aratau supunere sotilor lor si erau cele care purtau de grija copiilor, in acelasi timp in care se ocupau de muncile casnice. ”Femeile romance nu stau cu barbatii lor la masa, mananca dupa ei, stand mai totdeauna in picioare, indeletnicindu-se in acelasi timp cu vreo treaba casnica. Nici in timpul sarcinii nu se abat de la aceasta regula, ci numai cateva zile inainte si dupa nastere. Ele nasc usor cu ajutorul moasei. Acest ajutor li se da intotdeauna de catre mamele sau soacrele lor. In trei-patru zile dupd nastere, ele sunt iar in stare a face fata treburilor casnice. Copiii lor nu sunt nici ei cocolositi. Dupa nastere, ei sunt scaldati iarna in apa incalzita, iar vara in apa rece si pana ce cresc mai mari, scaldatul se face de doua – trei ori pe zi. In diferite randuri am intalnit femei romance care, mergand pe drum, purtau albia cu copilul pe cap, in timp ce mainile le erau ocupate cu fusul. La alte femei, am observat ca aveau copilul bagat intr-o traista de lana, care, cu ajutorul a doua sfori groase, era astfel legat in spate, incat tragand traista pe subsuoara puteau da sa suga copilului in timpul in care spalau rufele in rau”, relata Francesco Griselini, potrivit autorilor volumului „Calatori straini despre Tarile romane“ (Vol X, Editura Academiei Romane, 2005).

Ascunse de ochii lumii

Autorul Istoriei Banatului adauga ca romancele erau tot timpul desculte mai putin cand ieseau din casa si la sarbatori. Putine erau cele care se dichiseau. ”Atat timp cat fetele sunt necasatorite, ele umbla cu capul descoperit si cu parul impletit. Cele casasatorite insa, in unele localitati ale provinciei, isi acopera capul cu un val alb subtire, pe care il trag pana sub barbie, iar in alte locuri, folosesc o fasie lunga de muselina, vargata, pe care o aseaza in asa fel incat formeaza un fel de scufie. Atat fetele mari, cat si femeile maritate cauta sa-si sporeasca farmecul prin gateala. Grija lor dintai este atintita asupra impletiturii cositelor, iar celelalte prind de maramele lor salbe de diferite monede. Numai arareori se vad la ele monede de aur, iar cele care locuiesc in tinuturile Dunarii se folosesc chiar si de aspri turcesti de argint. Ele isi atarna si pe piept asemenea monede sau siruri de margean sau margele de sticla, iar truda tiganilor va trebui sa le puna la indemana cercei. Pe langa acestea se mai adauga si o camasa brodata cu matase sau fire de aur fals, cu care se impauneaza la sarbatorile principale, la hora, la iarmaroace si la hramuri sau nedeie”, scria abatele, in secolul al XVIII-lea, potrivit autorilor volumului „Calatori straini despre Tarile romane“ (Vol X, Editura Academiei Romane, 2005).

Barbatii, recunoscuti pentru brutalitate

O descriere asemanatoare a obiceiurilor romanilor i-a apartinut lui Ignaz von Born, unul dintre marii oameni de stiinta ai secolului ai XVIII-lea, a calatorit in Transilvania si Banat in vara anului 1770. ”Aceste fete se marita foarte tinere, dar sarboaicele mai devreme decat romancele. Sunt perechi de tineri casatoriti cu barbatul abia de 14 ani, iar nevasta neavand inca 12 ani impliniti”, scria savantul vienez nascut in Transilvania. In raport cu femeile, barbatii erau considerati brutali, potrivit descrierilor unor calatori straini care au vizitat tinuturile romanilor. „Ma abtin sa judec indolenta, brutalitatea si nepasarea lor. Doresc sä spun doar atat, ca parul lor incalcit, ochii lor mici si sfredelitori, modul lor banuitor de gandire, inclinatia lor spre bautura si lipsa oricarei educatii ii aseaza destul de jos in raport cu alte popoare, in ceea ce priveste nivelul de educatie. Rar am vazut un roman fara un ciomag ca lumea in mana si fara un brau in care sa se afle cateva cutite”, ralata topograful austriac Joseph Adalbert Krickel, in urma unei calatorii in Transilvania inceputului de secol XIX.

Sursa text si foto: Adevarul