Victor Ciutacu îl desființează pe Rareș Bogdan: Nu pui la uscat în geam rufele pișate!

Victor Ciutacu a lansat două atacuri incendiare la adresa lui Rareș Bogdan. După ce realizatorul Realitatea TV a anunțat că își dă demisia dacă Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu nu sunt din nou primiți în platourile televiziunii, Ciutacu l-a criticat pe acesta în termeni extrem de duri.

“Dan Voiculescu și responsabilii editoriali ai trustului Intact au aflat despre ofertele pe care le-am avut după ce le-am refuzat sau, o singură dată, când am acceptat-o și am plecat la România TV. Niciodată înainte, niciodată ca mijloc de presiune pentru leafă/poziție, niciodată ca să am de unde mă întoarce din drum. Dar probabil că-s eu demodat și nu mă ridic la înălțimea și standardele cerute pentru a fi personalitate de facebook certificată cu bulină albastră. N-am eu căderea să dau lecții, îl privește cum și de ce își pun poalele-n cap, dar poate că lumea ar trebui să priceapă că nu suntem toți o apă și-un pământ”, a declarat Victor Ciutacu pentru știripesurse.ro.

Citește și: SCANDAL MONSTRU LA REALITATEA TV: RAREȘ BOGDAN ȘI-A DAT DEMISIA ÎN DIRECT! LA CE POST CONCURENT POATE AJUNGE PREZENTATORUL

Ciutacu a scris și pe Facebook despre scandalul Rareș Bogdan – Realitatea TV.

“Nu încerci să-ți majorezi leafa/influența șantajând public cu plecarea la concurență.

– Nu pui la uscat în geam rufele pișate; nici măcar după ce le-ai spălat în prealabil.

– Nu dai cu rahat în farfuria din care ai mâncat; nici cât ești în incintă, nici după ce pleci.

– Nu folosești contractul pe care l-ai semnat pe post de hârtie igienică sau la șters geamuri.

Asta dacă mai contează vreun pic onoarea, numele bun, poziția în piață și așteptarea de a mai avea cineva încredere în tine…”, scrie Victor Ciutacu pe Facebook.

Sursa foto: rtv