Ludovic Orban pariaza pe ruperea USL: Nu cred ca ne mai prinde un alt Craciun impreuna

Ludovic Orban a reactionat dur, dupa ce PSD-ul a declansat lipsa de cvorum in cazul lui Rares Bogdan, alesul PNL pentru postul de presedinte al TVR. Deputatul liberal este convins ca Victor Ponta vrea sa rupa Alianta, iar reprezentantii PNL nu trebuie sa mai “inghita” comportamentul nejustificat al colegilor de la guvernare.

“E o atitudinea inexplicabila, care nu era anuntata de nimic! Rares Bogdan a trecut la vot in comisia de Cultura, cu votul parlamentarilor PSD, dupa care n-au venit la vot. Intrebati-i pe ei ce au vrut sa faca. Arata ca nu au cuvant si ca nu fac azi ce au promis ieri, iar ce fac, fac pe furis, fara sa-si asuma barbateste pozitia.

Noi am facut o gramada de sacrificii si rabaturi fata de ideile noastre si propunerile noastre, am inghitit o gramada de lucruri de la PSD si ne-am respectat angajamentele. Daca ei la o chestiune de genul asta spun una, apoi ne trezim fara parlamentarii PSD in sala (…) E evident ca e o pisica aratata de PSD catre PNL. O fi o razbunare ca nu le-am votat Legea amnistiei sau ca le-am picat Legea minelor (…) E o reactie de copil alintat, prost crescut. Daca nu iti place de un om, macar ii spui, nu umilesti un om, nu iti bati joc de colegii tai parlamentari care au ramas prezenti la dezbateri”, a declarat Ludovic Orban pentru ziare.com. 

Fostul ministru al Transporturilor nu crede ca Uniunea Social Liberala va mai rezista inca un an.

“USL a incetat sa existe dupa alegerile parlamentare din 2012 in principiile sale fundamentale, a ramas litera moarta. Ma refer la comportamentul PSD dupa alegerile parlamentare din 2012 – repartizarea portofoliilor guvernamentale, negocierea competentelor, pactul de coabitare, negocierea pe procurori, schimbarea ministrului Justitiei, inlocuirea lui Marga. Au fost o gramada de lucruri de-a lungul timpului. Noi am tot tacut si am inghitit – nu eu, ca eu n-am tacut – ci PNL in ansamblu”, a declarat Ludovic Orban.