Victor Ponta a lansat un atac virulent la adresa lui Mihai Fifor: ”O slugă oricui este șef!”

Liderul Pro România, Victor Ponta a lansat, marți, un atac virulent la adresa secretarului general al PSD, Mihai Fifor, despre care susține că este ”o slugă oricui este șef”.

Întrebat despre faptul că ALDE nu semnează pactul propus de Viorica Dăncilă, în timp ce Pro România vrea să semneze, Ponta a spus că asta este o ”glumă pentru mintea lui Fifor”.

”Asta este pentru mintea lui Fifor, a făcut și el o glumă, nu credeam că este în stare să facă o glumă.  Este o slugă oricui este șef! Sunt foarte dezamăgit de el. Tocmai că nu-i un prost, dar de ce să te pui slugă la Dragnea, la alții? Când am intrat eu în PSD erau oameni deștepți și toți mi-au zis mereu: nu trebuie să stai izolat, ai grijă să ai mereu aliați. De aceea, eu am sprijinit înființarea ALDE, pentru că altfel PSD cu cine mai face alianțe locale, naționale?”, a spus Victor Ponta, la DC News Live.

Sursa foto: adevarul