Victor Ponta a prezentat strategia de dezvoltare a retelei de autostrazi 2014-2018

Premierul Victor Ponta a prezentat, marti, un proiect al USL privind strategia de dezvoltare a retelei de autostrazi 2014-2018, care va fi pus in aplicare incepand din ianuarie 2014. Ponta a explicat ca reteaua de autostrazi va trebui construita, nu doar proiectata, indiferent de culoarea politica a guvernului care va conduce tara si a punctat ca Romania are in total 500 de kilometri de autostrada, precizand ca banii vor fi luati din patru surse de finantare.

“Pe baza discutiilor avute in guvern cu parlamentarii care au muncit la aceasta idee, vreau sa va prezint un proiect al USL, acela de a avea in mod realist o retea de autostrazi care sa fie construita, nu doar proiectata. Am stabilit anul 2018 ca orizont de realizare a acestor autostrazi, cand se implinesc 100 de ani de cand Romania a fost unita. E un mesaj care trebuie sa-l dam oamenilor si sa le explicam ce putem face. Proiecte s-au facut foarte multe inainte, dupa 2000 s-au facut multe harti, dar foarte putine lucruri. Vreau sa discutati in comisiile de specialitate cum putem imbunatati aceasta strategie si daca veti fi de acord si sa facem un proiect de lege privind strategia de constructie a autostrazilor care sa ramana ca obligatie pentru viitoarele guverne”, a spus Victor Ponta.

“Avem 500 de km autostrazi, 230 au fost inaugruati anul trecut de actualul guvern, insa era in lucru autostrada Bucuresti- Constanta. Doar s-au finalizat niste lucrari insa important este sa finalizam proiectele deja incepute. Sunt 4 surse de finantare. Din fonduri de coeziune, avem 3 miliarde de euro, cu totul pentru infrastructura sunt 6 miliarde, 3 la infrastructura si 3 pentru constructii de autostrazi. Putem si suntem avansati cu proiectele in concesiune si parteneriat public privat. Avem fondurile din bugetul de stat, intre 750 milioane si 1 miliard din acciza la combustibil pentru constructia de autostrazi, Parlamentul si Guvernul vor decide in fiecare an in ce directie aloca aceasta resursa suplimentara. In acest moment avem autostrada Bucuresti – Constanta fara centura, Bucuresti – Ploiesti, 40 km finalizati intre Turda si Gilau, Arad-  Timisoara si un mic tronson intre Deva si Orastie, 34 de km”, a mai declarat premierul.