ACCIZA PENTRU PALINCA va fi ELIMINATA, incepand din 2015, potrivit unui proiect de Lege care urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2015, dar Romania trebuie sa se pregateasca și de o batalie juridica cu Comisia Europeana pe aceasta tema, a declarat, duminica, premierul VICTOR PONTA, in cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.
“Exista o tara vecina Romaniei care a avut o problema cu Comisia Europeana, dar a pierdut procesul. Noi am gasit o solutie și deja s-a introdus, e la Camera Deputatilor, o solutie pe care noi o consideram compatibila cu legislatia europeana, prin care se scoate acciza la palinca”, a precizat Ponta.
Primul ministru a subliniat ca proiectul de lege ar putea fi adoptat luni in Camera Deputatilor și, daca va fi promulgat de președintele Romaniei, va intra in vigoare la 1 ianuarie 2015. “Insa, este posibil Comisia Europeana sa ne ceara verificarea. Probabil vor avea grija vecinii noștri. Comisia ne-a transmis ca, daca facem ca Ungaria, nu este de acord, dar am gasit o alta solutie juridica. Cu siguranta va intra in vigoare la 1 ianuarie, dar tot cu siguranta vom avea o batalie juridica cu Comisia Europeana pe aceasta tema”, a completat Ponta.
Citeste si: Guvernul a cerut acordul CE pentru a elimina acciza la palinca produsa de persoane fizice
Codul Fiscal prevede ca pentru tuica și rachiu din fructe, realizate in propria gospodarie și destinate consumului propriu, producatorii sa plateasca o acciza de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur, potrivit Agerpres.
Producatorii romani de palinca solicita modificarea Codului Fiscal, in sensul neaccizarii unei cantitati de 200 de litri de tarie pentru fiecare familie, pentru consum propriu.
Citeste si: Senatul a respins exceptarea de la plata accizei pentru bauturile traditionale destinate consumului propriu
Astfel, producatorii vor sa se excepteze de la plata accizelor: tuica, palinca, rachiurile din fructe, drojdia de vin, ginars și tescovina destinate consumului propriu al gospodariilor individuale, in limita unei cantitati echivalente de cel mult 100 de litri de produs pentru fiecare gospodarie individuala pe an cu concentratie alcoolica de 100 la suta in volum, cantitatea reprezentand 200 litri de distilat din fructe la 50 grade.
O alta propunere este ca micile distilerii, care produc mai mult de 100 de litri de alcool sa plateasca o acciza de zece ori mai mica.
“Directori de la stat, garantaţi de privaţi. Preşedintele Comitetului director al CFR Călători, Vasile Secară, este “ajutat” în demersul de cedare a rutelor rentabile către operatorii privaţi de către unul dintre membrii Comitetului director- Iosif Szenteş, cel care împreună cu Valentin Dorobanţu au întocmit mersul trenurilor din decembrie 2012, prin care operatorii privaţi de transport feroviar de călători au fost favorizaţi în detrimentul CFR Călători. “Acum, Secară şi Szenteş au început deja să ţeasă la noul mers al trenurilor pentru anul viitor, şi practic, continuă opera de falimentare a companiei de stat începută de Valentin Dorobanţu, eliminând CFR Călători de pe traseele rentabile, pe care, ulterior, le cedează operatorilor privaţi. În mandatului lui Valentin Dorobanţu s-au scos peste 250 de trenuri de călători rentabile din punct de vedere financiar pentru compania de stat, trasee care, ulterior – cele mai multe – au fost preluate de către operatorii privaţi de transport feroviar de călători. Dar, atâta timp cât în conducerea companiei vor fi oamenii lui Dorobanţu, adică directorii Carmen Popescu, Elena Miu, Mihai Sârbulescu … CFR Călători va merge numai pe pierderi, dar vor prosper privaţii. În plus, CFR Călători nu are cum să se redreseze financiar cât timp în Consiliul de Administraţie sunt oameni ca Dana Galbeni, Claudiu Dumitrescu sau George Buruiană care permanent au fost preocupaţi să facă jocurile băieţilor deştepţi de la calea ferată, fie că aceştia se numesc Gruia Stoica sau Costel Comana. De câteva luni bune, în morişca rechinilor feroviari a intrat şi Vasile Secară, care împreună cu directorul de la CFR SA, Macarie Moldovan, au pus la dispoziţia lui Costel Comana peste 20 de rute foarte bănoase ale CFR Călători, deşi legea interzice acest lucru. Mai nou, Secară şi Moldovan au fost de acord să introducă un alt tren privat de mare viteză (Softronic) pe cea mai circulată rută din România, dar nimeni nu le face nimic. Moldovan îl are în spate pe fratele său, Radu Moldovan, care este preşedintele CJ Bistriţa Năsăud, iar Secară este omul susţinut şi garantat de ministrul Ioan Rus. Ca atare, pe ei nu îi interesează că cele două companii de stat au pierderi şi riscă să între în faliment. Atâta timp cât cei doi şi găştile din jurul lor au susţinerea unor lideri PSD îi doare în cot de calea ferată”, a declarat…un oficial al Ministerului Transporturilor”