VICTOR PONTA: AGENTIA pentru RECUPERAREA PREJUDICIILOR din dosarele penale ar putea fi infiintata prin OUG

Victor Ponta: Nu exclud un nou acord cu FMI. Ei sunt mai pesimisti, s-au invatat cu guvernul Boc

Premierul VICTOR PONTA a anuntat marti la Ministerul Justitiei, cu ocazia lansari in dezbatere publica a proiectului de lege privind infiintarea Agentiei Nationale de Identificare a bunurilor indisponibilizate, ca acesta ar putea fi adoptat printr-o Ordonanta de Urgenta, desi ar fi de preferat ca actul normativ sa fie aprobat de Parlament.

“Important e ca acest proiect sa fie in dezbatere publica, sa vedem daca Ministerul Justitiei are ceva de imbunatatit din comentariile care se fac si in final sa trimitem proiectul catre Parlament, sau, nu exclud prin OUG, cu conditia sa avem mare grija sa nu existe contestatii. Calea cea mai sigura e cea a adoptarii in Parlament. Conteaza sa avem o agentie specializata, nu sa varsam in cadrul ANAF aceasta activitate speciala de recuperare a bunurilor constate ca prejudicii”, a spus VICTOR PONTA.

Citeste si: LAURA CODRUTA KOVESI: Sustinem orice initiativa care va duce la confiscarea efectiva a bunurilor indisponibilizate

Potrivit premierului, in activitatea ANAF creantele rezultate din hotarari judecatoresti reprezinta unu la suta de recuperate, restul creanetelor fiscale fiind de aproximativ 18 miliarde de lei. “Trebuie sa avem o agentie care sa se preocupe doar de acest lucru. Cred ca doar pedeapsa penala, fie privativa sau neprivativa de libertate, nu e eficienta daca nu se recupereaza prejudiciu. Sunt cu totul de acord cu opinia ca in primul rand trebuie sa ii iei banii celui care comite o fapta penala, fie ca e vorba de coruptie, sau alta fapta, evaziunea fiscala (..) toate infractiunile care presupun prejudicii. Oamenii spun: luati-i banii, dupa care executa si pedeapsa penala”, a mai spus VICTOR PONTA.

Totodata, premierul a facut referire la inactivitatea ANAF cu privire la recuperarea prejudiciilor din dosare, afirmand ca totul a fost cauzat de lipsa de comunicare si colaborare dintre institutii.

Citeste si: ROBERT CAZANCIUC: BUNURILE CONFISCATE pot fi VANDUTE ANTICIPAT

“Este evident ca sistemul nu a functionat si nu avea cum sa functioneze in conditiile actuale. Ce a spus domnul Cazanciuc, nici nu va functiona vreodata, decat daca il facem corect de la inceput, de la dispunerea sechestrului pana la momentul executarii. Daca aceste puteri nu lucreaza impreuna, vom ramane doar cu cifre. 100 la suta nu recupereaza nimeni din motive obiective, dar cat mai mult la suta din prejudicii sa fie recuperat. Sunt cateva probleme structurale, pe care daca nu le indepartam, nu o sa facem nimic mai bun. Putem sa le indreptam si sa le trecem in lege. In mod concret, la ce ma refer: Am cerut ANAF toate datele ca sa stim despre ce vorbim. Primul lucru: valoarea totala a creantelor din hotararile judecatoresti reprezinta 3,2 miliarde, dintre care 2,5 sunt din 2014, practic de trei ori mai mult decat in anii de dinainte, ceea ce e bine. Prima problema care poate fi rezolvata doar cu o buna colaborare dintre institutii: transmiterea hotararilor judecatoresti catre cel care trebuie sa execute. Din cele 163 de hotarari in cauze penala, doar 31 au fost trimise la ANAF. Cum sa executi 163 daca au ajuns doar 31? Sunt cazuri in care hotararile ajung dupa sase ani, cinci ani, timp in care condamnatul are timp sa isi instraineze bunurile. Viteza este esentiala, una e sa transmiti intr-o luna, alta e sa transmiti intr-un an, doi. A doua problema care incepe sa se rezolve odata cu aplicarea noilor prevederi: durata procesului. Daca pui sechestru pe o Dacie in 2014 si vrei sa o vinzi in 2018 nu ti-o mai cumpara nimeni. Solutia ar fi sa vindem imediat. Iar daca statul pierde, ii da imediat inapoi banii celui care este nevinovat”, a mai spus premierul.

VICTOR PONTA a dat mai multe exemple in acest sens, printre care si cel al lui IOAN BECALI, varul lui GIGI BECAL.: “Il stiti pe dl Ioan Becali, care a fost condamnat in 2012, trebuie recuperata suma de 17 milioane de lei, nu figureaza cu niciun bun in scris. Evident ca nu se recupereaza niciun bun”, a spus premierul.

Astfel, VICTOR PONTA a subliniat nevoia instaurarii unui sechestru rapid asupra bunurilor celor urmariti penal, “pentru ca bunurile sa nu fie instrainatate”, precizand ca, daca persoana respectiva este ulterior declarata nevinovata, statul sa ii dea inapoi banii, inclusiv cei obtinuti din vanzarea de bunuri mobile si imobile.

“Trebuie sa actionam din primul moment daca vrem sa recuperam ceva. Dupa un an de zile este din ce in ce mai greu sa recuperam ceva”, a mai explicat VICTOR PONTA.