Victor Ponta: Efectul amanarii majorarii accizelor, reglat doar din iulie prin rectificare, posibil negativa

Victor Ponta a declarant, luni, ca nu va face o rectificare a bugetului in primul semestru al anului 2014, urmand a se stabili impactul renuntarii la acciza pe motorina dupa 1 iulie. In acest context, Ponta si-a exprimat speranta, ironic, ca presedintele Basescu a avut dreptate atunci cand a spus ca bugetul contine suficiente resurse pentru a acoperi golul de venituri generat de lipsa accizei la motorina.

“Nu ne permite legea responsabilitatii fiscale, nu ai voie sa faci rectificare in primul trimestru”. Este “imposibil inainte de 1 iulie. Eu un fac rectificari inainte de 1 iulie si pentru ca e impotriva practicii europene”, a spus Victor Ponta, dupa sedinta saptaminala a guvernului.

“O sa facem calculele dupa primele trei luni si o sa vedem daca este vorba de venituri suplimentare, presedintele Romaniei aprecia ca o sa avem venituri suplimentare din alte taxe. Daca se va constata ca nu exista venituri suplimentare, prima rectificare este in luna iulie si doar atunci pot fi realocati banii”, a spus Ponta.

“Sa speram ca are dansul dreptate. Eu, pe cifre, mi-a rezultat ca se creeaza, dar presedintele, care le stie pe toate mai bine, sa speram ca de data asta a avut dreptate A fost insa o miza strict politica, nu are nicio legatura cu cifrele pentru presedinte. Dar nu exista decat doua variante dupa 1 iulie: ori constatam incasari suplimentare sau cheltuieli mai mici ori facem o rectificare negativa”, a afirmat Ponta.

Saptamana trecuta, dupa o discutie cu presedintele Basescu, premierul a anuntat ca va amana cu trei luni majorarea accizei si la benzină, nu doar la motorina, iar seful statului a precizat ca in aceste conditii poate promulga bugetul.

“Am facut acest lucru pentru ca Guvernul a fost de acord sa amane cu trei luni intrarea in vigoare a accizei pe carburant, motorina si benzina. Fata de 2,4 miliarde, cat era prevazut in bugetul de stat venituri din aceasta taxa, suspendarea aplicarii pe trei luni inseamna 600 de milioane de lei mai putin in bugetul de stat, foarte mica in raport cu excesele din buget, si care pot fi ajustate in foarte multe zone din buget unde sunt bani in exces, fie ca vorbim de banii de la Ministerul domnului Dragnea, de la serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor incasari, cum e taxa pe stalp”, a spus Basescu, miercuri, la Cotroceni.

Luni, Fondul Monetar International (FMI) a transmis o declaratie in care considera ca sunt necesare masuri care sa compenseze veniturile pierdute de stat prin amanarea cresterii accizei la carburanti, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucuresti in luna ianuarie pentru discutii cu autoritatile, vizand combinarea primelor doua evaluari ale acordului stand-by.

Sursa foto: gov.ro