Victor Ponta: Tehnic suntem pregatiti sa aderam la spatiul Schengen

Victor Ponta a declarant, luni, la Helsinski, ca pana la sfarsitul anului la nivelul UE ar putea fi luata decizia privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen cu granitele aeriene, evidentiind importanta urmatorului raport al Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) in domeniul justitiei.

“Tehnic suntem pregatiti (nn pentru aderarea la Schengen). Pana la sfarsitul anului decizia ar putea fi luata privind primul pas, care priveste granitele aeriene”, a spus premierul Victor Ponta in cadrul conferintei de presa comune sustinuta impreuna cu premierul finlandez Jyrki Katainen.

“Am inteles cat de important va fi urmatorul raport MCV. Am facut pasi pozitivi. Trebuie sa fim foarte angajati in aceasta directie”, a mai spus premierul roman, cu ocazia vizitei sale oficiale in Finlanda.

Jyrki Katainen a afirmat, la randul sau, ca Romania indeplineste toate conditiile tehnice de aderare la spatiul Schengen si ca Finlanda asteapta urmatorul raport MCV pentru a lua o decizie.

“Toata lumea este de acord ca Romania indeplineste criteriile tehnice de aderare la Schengen. La nivel european am decis, si Finlanda sustine aceasta decizie, ca dupa urmatorul raport MCV vom primi mai multe informatii care ne pot ajuta sa luam decizia ca Romania poate adera la Schengen. Potrivit ultimului raport MCV, Romania a primit semnale pozitive de la UE si este o veste pozitiva”, a spus premierul finlandez.

Sursa foto: gov.ro