Viorica Dăncilă, mesaj de Anul Nou: Alături de preşedinţii PSD-ALDE am reuşit să ne onorăm angajamente

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, un mesaj video cu ocazia Anului Nou. În mesaj ea afirmă că, alături de miniştri, dar şi de preşedinţii PSD şi ALDE, a reuşit să onoreze angajamentele pentru care a primit încrederea a milioane de români.

”2018 a fost un an important pentru naţiunea română. Am sărbătorit împreună Centenarul Marii Uniri, prilej pentru a ne reconfirma ataşamentul faţă de valorile şi tradiţiile care ne fac unici în lume şi la care ne raportăm pentru viitor. Privim cu încredere către noul an şi cu mulţumirea că măsurile pe care le-am luat au adus o viaţă mai bună românilor”, afirmă Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că veniturile pensionarilor şi salariaţilor ”au crescut consistent”, iar în ecoonomie au fost create peste 100.000 de noi locuri de muncă. ”Am pus solidaritatea socială în centrul politilor guvernamentale şi totodată am fost preocupaţi de stimularea investiţiilor în domenii strategice prin crearea cadrului legislativ necesar. Alături de miniştrii din Cabinet şi împreună cu preşedinţii alianţei PSD-ALDE, colegii din cele două partide care susţin acest guvern, am reuşit să onorăm angajamentele pentru care am primit încrederea a milioane de cetăţeni. Mai avem multe de făcut şi vă asigur că vom continua să luăm deciziile corecte pentru România. Scopul nostru este unul clar – o creştere economică sustenabilă şi investiţii majore care să aducă un trai mai bun pentru cât mai mulţi cetăţeni, dar şi o Românie demnă şi mândră”, a adăugat premierul.

În mesajul său, Viorica Dăncilă a vorbit şi despre preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE. ”Mâine (marţi – n.r.) preluăm preşedinţia Consiliului UE pentru următoarele şase luni. Este un proiect de ţară care trebuie să ne unească – instituţii ale statului, forţe politice şi societate civilă, pe toţi românii, oriunde s-ar afla. Vă asigur că suntem pregătiţi să avem un mandat de succes pentru ca România demnă să se înalţe şi să-şi recapete rolul şi importanţa cuvenită. Vă urez tuturor linişte, sănătate şi belşug în noul an!”, a mai spus premierul Viorica Dăncilă.

Sursa foto: gandul