Viviane Reding: Romania si Bulgaria indeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen

Romania si Bulgaria indeplinesc criteriile pentru admiterea in Schengen, a declarat comisarul european pentru justitie Viviane Reding intr-un interviu publicat marti de ziarul Tehran Times, ea reamintind totodata ca decizia primirii celor doua tari in acest spatiu de libera circulatie revine statelor membre.

“Cat priveste spatiul Schengen, decizia de ridicare a controalelor la frontiera revine statelor membre. Comisia considera ca atat Bulgaria, cat si Romania indeplinesc criteriile pentru eliminarea controalelor si pentru a intra in Schengen”, a precizat Viviane Reding, care este si vicepresedinte al Comisiei Europene.

“Celelalte state membre au afirmat la Consiliul European din luna iunie a anului trecut: ”Da, Bulgaria si Romania indeplinesc criteriile'”, a mai mentionat Reding, precizand ca acum “mai este nevoie doar de o decizie politica ce trebuie luata de toate statele UE in unanimitate”.

Sursa foto: bbc.co.uk