VLADIMIR PUTIN lanseaza o acuzatie GRAVA la adresa Statelor Unite

Presedintele Federatiei Ruse, VLADIMIR PUTIN, a lansat o acuzatie grava la adresa Statelor Unite. In cadrul unei intalniri cu presa organizata dupa o reuniune a Consiliului economic superior eurasiatic (care a inlocuit organismul suprem al Uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan), PUTIN a afirmat ca pozitia adoptata de americani in reglementarea crizei din Ucraina indica faptul ca Statele Unite au stat de fapt la originea crizei care afecteaza in prezent aceasta tara, doar ca la inceput au preferat sa sa ramana umbra, transmite RIA Novosti.

“Faptul ca SUA se afla acum in prim-plan in ceea ce priveste rezolvarea crizei arata ca ele sunt cele care au initiat acest proces”, a declarat liderul de la Kremlin, in cadrul intalnirii de dupa reuniunea Consiliului economic superior eurasiatic.

VLADIMIR PUTIN a tinut sa explice “tactica” adoptata de americani in ceea ce priveste Ucraina, precizand ca interesele SUA au coincis in buna parte cu cele ale europenilor, atunci cand UE a dorit sa semneze un acord cu Ucraina in conditii defavorabile Kievului.

Vezi aici reactia lui Putin la sanctiunile anuntate de SUA pentru Rusia

“Intr-o prima etapa, Statele Unite au preferat sa ramana in umbra, iar interesele lor au coincis cu cele ale partenerilor europeni intr-o anumita masura, atunci cand Uniunea Europeana a dorit sa semneze un acord cu Ucraina in conditii care erau, cred eu, defavorabile Kievului”, a afirmat presedintele rus.

VLADIMIR PUTIN a completat ca in momentul in care autoritatile ucrainene au incercat sa se opuna, Occidentul a pus in aplicare un alt scenariu, incluzand o lovitura de stat anticonstitutionala si uzurparea puterii prin forta, fara sa-si faca griji cu privire la eventualele consecinte.

Presedintele RUSIEI a mai spus, la finalul intrevederii avute cu presedintii Belarus si Kazahstan Aleksandr Lukasenko si Nursultan Nazarbaev, ca un numar mare de ucraineni nu sunt de acord cu politica Occidentului in Ucraina, iar opiniile lor ar trebui luate in considerare.

Citeste si: SUA trag un semnal de alarma cu privire la planurile Rusiei pentru Europa de Est

Marile orase din sud-estul Ucrainei, intre care Donetk, Harkov si Lugansk, se afla sub o mobilizare fara precedent a sustinatorilor federalizarii tarii si contesta noile autoritati proeuropene de la Kiev, cerand organizarea unor referendumuri cu privire la viitorul statut al regiunilor in care traiesc, mai aminteste RIA Novosti.

Foto: Business Insider