Vloggeriță cunoscută, ucisă de fostul soț în timpul unei transmisii live

Lamu, o cunoscută vloggeriță din China, a decedat după ce fost său soț a aruncat benzină pe ea și a incendiat-o în timpul unei transmisii live. Lamu era extrem de populară pe Douyin, versiunea chineză a TikTok. Femeia a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului și a murit la două săptămâni după atac, informează BBC.

Lamu, de 30 de ani, din provincia Sichuan, și-a câștigat popularitatea online cu postări pozitive despre viața la țară și a fost apreciată pentru că nu a folosit machiaj în videoclipurile ei, clipuri care au avut milioane de aprecieri. Tragedia s-a petrecut în 14 septembriei, iar Lamu a murit două săptămâni mai târziu, pe 30 septembrie.

Tang (fostul soț) ar fi fost violent, motiv pentru care Lamu a divorțat de el la începutul acestui an. Aveau împreună doi copii și fiecare a câștigat custodia unui copil. Poliția a declarat că Tang a fost reținut pe 14 septembrie, bărbatul fiind acuzat de crimă cu premeditare.

Sursa foto: captura video