VOLKSWAGEN: Alte 800.000 de MASINI VANDUTE IN EUROPA au probleme; COSTURI de doua miliarde de euro

Grupul VOLKSWAGEN a recunoscut marti ca a subestimat CONSUMUL DE COMBUSTIBIL la aproximativ 800.000 de MASINI VANDUTE IN EUROPA, iar actionarul sau majoritar, Porsche Automobil Holding, a avertizat ca aceste descoperiri ar putea afecta si mai mult REZULTATE FINANCIARE, transmite Reuters.

Cele mai recente revelatii privind economia de combustibil si nivelul emisiilor de dioxid de carbon, care, conform VW, reprezinta un risc economic evaluat la aproximativ doua miliarde de euro, au adancit criza cu care se confrunta grupul german.

Luni, noi acuzatii au fost lansate de Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA), conform carora grupul german ar fi instalat softul care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, dar nu si in timpul operatiunilor normale la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri si sase cilindri, ale brandurilor VW, Audi si Porsche, vandute incepand din 2014 pe piata americana. Pe sosele, emisiile de oxid de azot pot fi de noua ori mai ridicate decat limita legala, a anuntat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se afla sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg si Porsche Cayenne.
Volkswagen AG a dezmintit acuzatiile autoritatilor SUA.

CITESTE SI: SCANDALUL VOLKSWAGEN: VW SUSPENDA VANZAREA ANUMITOR MODELE IN EUROPA

‘VW ne-a lasat pe toti fara cuvinte. Pare sa fie o noua problema dezvaluita in urma anchetei interne si este legata de piata europeana’, a declarat analistul Arndt Ellinghorst de la Evercore ISI.

Compania germana a dat asigurari ca va incepe imediat sa discute cu ‘autoritatile responsabile’ despre masurile luate in acest caz.

‘Chiar de la inceput am facut presiuni pentru o clarificare implacabila si cuprinzatoare a evenimentelor. Nimeni si nimic nu ne va opri. Este un proces dureros dar este singura noastra alternativa’, a afirmat directorul general Matthias Mueller.

CITESTE SI: SCANDALUL VOLKSWAGEN: PIERDERI DE ZECI DE MILIARDE DE EURO PENTRU CONSTRUCTORUL AUTO

Porsche, care luna trecuta si-a redus estimarile privind rezultatele financiare din cauza scandalului, a anuntat ca isi mentine actuala prognoza prognoza pentru un profit inainte de taxe intre 0,8 — 1,8 miliarde de euro. Dar compania a avertizat ca estimarea ar putea fi modificata in functie de evolutiile din scandalul emisiilor. De la inceputul scandalului emisiilor, in 18 octombrie, VW a pierdut aproape 20 miliarde de euro (22 miliarde de dolari) din capitalizarea bursiera. Marti, actiunile Volkswagen au scazut cu 1,5% la Bursa de la Frankfurt, la 111 euro.

Reprezentantii VW au recunoscut in luna septembrie ca au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor si au anuntat ca 11 milioane de vehicule diesel cu motoare de patru cilindri vandute in intreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 marci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi si Bugatti, dar si camioanele MAN si Scania.

Sursa foto: economica