Vremea devine caniculara, de saptamana viitoare. Vom avea 34 de grade la umbra!

Schimbare radicala de vreme, incepand de saptamana viitoare. Meteorologii anunta ca saptamana viitoare vom avea parte de temperaturi mai ridicate decat normalul termic, in special in zilele de miercuri, joi si vineri.

Vremea se va incalzi incepand de luni, temperaturile urmand a inregistra temperaturi normale pentru aceasta perioada cu maxime de 30 de grade. Insa, incepand de miercuri vremea va intra intr-un proces de incalzire accentuata si valorile termice vor ajunge la 34 de grade la umbra.

Asta inseamna ca in marile aglomerari urbane, temperatura la soare va fi cu mult peste 34 de grade, iar indicele temperatura-umezeala va atinge un prag critic si va fi disconfort termic.

Potrivit ANM, o masa de aer tropical va domina, in zilele care urmeaza, toata tara. Maximele vor ajunge si joi la 34 de grade, iar vineri, sambata si duminica vremea va fi tot caniculara.

Valul de caldura, cu temperaturi de peste 35 de grade, se va mentine si in luna august si in prima parte a lunii septembrie.