VREMEA SE STRICA DIN NOU! NINSORILE si GERUL revin IN FORTA

Dupa un weekend cu temperaturi foarte mari, vremea se schimba radical, din aceasta saptamana, urmand a se inregistra ploi, ninsori si o racire accentuata. Reprezentantii Administratiei Nationale de Meteorologie au emis o informare, luni dimineata, valabila de la ora 16:00 pana marti, la ora 14:00.

In aceasta perioada, vor fi precipitatii mai ales in centrul, sudul si estul tarii, la inceput mixte, apoi cu precadere sub forma de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zapada, mai consistent in zona montana, arata ANM. De asemenea, vantul va avea intensificari in majoritatea regiunilor, iar la munte, la altitudini mari, rafalele vor depasi 80-90 km/h si va fi viscol.

Vant puternic va fi si in Moldova, Dobrogea si Muntenia, inclusiv in Bucuresti, in aceste zone urmand a depasi la rafala 50-60 de kilometri pe ora, iar ninsoarea va fi viscolita. In ce priveste temperaturile, acestea vor scadea drastic, inregistrandu-se valori negative si chiar si ger in noaptea de marti spre miercuri, cu temperaturi de pana la -10 grade Celsius, in nord, nord-est si centru, dar si local in sud si pe arii mai restranse in alte zone.

Sursa foto: jurnalul