Wimbledon 2019. Simona Halep se califică în finală după un meci aproape perfect! Declarații

Wimbledon 2019. Simona Halep (nr. 7 WTA) s-a calificat, joi, în finala turneului de Grand Slam găzduit de iarba londoneză, după ce a trecut de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (nr.8 WTA). Prestație superbă a campioanei noastre care nu i-a dat nicio șansă adversarei de azi, 2-0 la seturi (6-1, 6-3). Simona Halep este prima jucătoare din România care se califică în finala de la Wimbledon.

Update 6: ”Simona Halep este dură, a jucat incredibil astăzi. Am văzut semifinala Simonei. Mereu am avut meciuri grele cu ea și aștept cu nerăbdare să o întâlnesc”, a declarat Serena Williams, după semifinala câștigată în fața cehoiacei Barbora Strycova. 

Update 5: Simona Halep va juca finala de la Wimbledon împotriva Serenei Williams care s-a impus în fața Barborei Strycova cu 6-1, 6-2. Serena Williams a câştigat de şapte ori până acum trofeul la Wimbledon, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016, de trei ori pierzând în finală: 2004, 2008 şi 2018. În disputele directe Serena Williams – Simona Halep scorul este 9-1. Cele două s-au întâlnit ultima oară anul acesta, în optimi la Australian Open, Williams câştigând cu 6-1, 4-6, 6-4. 

Update 4: Principalele comentarii aparute in presa internationala dupa calificarea Simonei Halep in finala turneului de la Wimbledon 2019:

BBC: Simona Halep isi arunca mainile in aer si e in finala de la Wimbledon! Si are o forma atat de buna incat n-ar trebui sa pariezi impotriva ei! O demonstratie de pura clasa din partea romancei!

The Telegraph: Simona Halep o invinge fara probleme pe Svitolina si ajunge in finala de la Wimbledon. Ea este prima romanca ajunsa intr-o finala la Wimbledon. Romanca a aratat o prestatie foarte frumoasa si s-a impus intr-o ora si 13 minute. Atat Simona cat si Svitolina nu se aflau intr-o forma prea buna si nici nu se simteau grozav pe iarba. Halep a dominat insa, a fost mai buna la toate capitolele si a fost mai rapida. Si-a surclasat adversara!

WTA Tennis: Simona Halep o rezolva pe Svitolina si ajunge in prima finala de Wimbledon din cariera! Este prima jucatoare din Romania ce obtine acesta performanta! Romanca a profitat de experienta ei pentru a obtine o victorie in 72 de minute pe terenul central. Simona a mixat atleticitatea caracteristica cu loviturile directe si puternice din ambele parti ale terenului.

Marca: Simona Halep, o jucatoare care ura iarba, s-a calificat in finala de la Wimbledon dupa un joc in care a aratat un spirit ofensiv si un plan tactic mult mai bune decat cele ale Svitolinei, care s-a aparat bine dar nu a putut lua initiativa.

Punto de Break: Romanca a fost de neatins in meciul cu Elina Svitolina si va lupta pentru marele trofeu. Romanca s-a simtit mai confortabil ca oricand pe aceasta suprafata si a invins-o pe Svitolina cu un tenis la nivel ridicat si o determinare mult mai clara!

Update 3: Pentru calificarea în finală, Simona Halep are garantat un cec în valoare de 1.175.000 de lire sterline, echivalentul a 1.491.874 de dolari.
În cazul în care se va impune în finală, sportiva noastră va câștiga 2.350.000 de lire sterline, echivalentul a 2.983.748 de dolari. Până la Wimbledon 2019, Simona Halep câștigase în acest an 2.041.764 de dolari și ocupă locul 6 în topul general realizat de WTA.

Update 2: În momentul de față, Simona Halep a ajuns pe locul 4 în clasamentul WTA, în creștere cu trei poziții față de ierarhia de la startul turneului. Simona le-a depășit deja pe Angelique Kerber, Petra Kvitova și Kiki Bertens. Chiar dacă va câștiga turneul de la Wimbledon, Simona nu va putea însă să urce mai mult de locul 4 în clasament. Simona Halep are în acest moment 5.233 de puncte, iar dacă va câștiga finală va ajunge la 5.933 de puncte.

Update: “Este un sentiment incredibil si sunt foarte emotionata ca am reusit aceasta victorie. E unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea. Vreau sa ma bucur de tenis si sunt fericita ca am ajuns in finala. Nu a fost asa usor cum arata scorul. Am avut game-uri lungi, dificile, dar am luptat din greu. Cred ca am jucat bine tactic si fizic. Acum sunt mai pozitiva pe teren, nu mai renunt, incerc sa fiu cea mai buna versiune a mea de fiecare data cand intru pe teren, sa lupt pana la capat. Nu conteaza cu cine joc in finala, e ultimul meci al turneului”, a spus Simona dupa meci.

“Am jucat multe meciuri cu Serena, majoritatea foarte strânse. Am învăţat din ele că am o şansă. Acum, împotriva ei, voi crede în şansa mea de a câştiga. Bineînţeles, respect enorm tot ce a realizat ea, dar acum mă simt mai puternică mental în faţa ei. Vom vedea ce va fi, este o mare provocare pentru mine”, a spus Halep în conferinţa de presă de după meciul cu Elina Svitolina.

Ea a menţionat că faptul că a ajuns în finală la Wimbledon reprezintă un vis devenit realitate pentru mama sa. “Am vorbit cu mama mea după meci. Acum 10-15 ani a spus că visul ei este să joc finala la Wimbledon pentru că toată lumea este aici, în loja regală, şi este un moment incredibil. Astăzi visul ei a devenit realitate, voi juca finala. Este un moment foarte special”.

“Sinceră să fiu, nu am visat să fiu în finală, dar am visat să joc fiecare meci şi mi-am dorit să se întâmple asta. Mi-am dorit să joc mai bine de la zi la zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Să fiu în finală la Wimbledon e un lucru extraordinar. Indiferent de ceea ce se va întâmpla sâmbătă, eu nu o să-mi arunc rachetele in Tamisa, o să mă arunc eu pe mine in Tamisa”, a mai spus Simona Halep.

Până la calificarea în finala de la Wimbledon, Simona Halep a pierdut un singur set, împotriva altei românce, Mihaela Buzărnescu. 

Știre inițială

Primul set ne-a arătat o Simona Halep dezlănțuită care nu i-a dat nicio șansă Elinei Svitolina, scor 6-1 după numai 43 de minute. În cel de-al doilea set s-a mers cap la cap, până în ghemul șapte, atunci când Simona Halep a reușit break-ul. De precizat că Simona și-a câștigat primele trei ghemuri pe serviciul său fără punct pierdut. Apoi a mai durat puțin și calificarea în prima finală a carierei de la Wimbledon a venit după câteva minute.

Simona Halep a reușit în această partidă 28 de lovituri câștigătoare.  Simona Halep s-a calificat în premieră în finala turneului de la Wimbledon și în a cincea finala de Grand Slam din carieră (3 la Roland Garros, 1 Australian Open, 1 Wimbledon).

În finală, Simona Halep se va întâlni cu învingătoarea partidei dintre Serena Williams (nr.10 WTA) și Barbora Strycova (nr.54 WTA). Finala va avea loc sâmbătă și va fi transmisă, în direct, de Eurosport.

Citește și:  WIMBLEDON 2019. SIMONA HALEP REVINE ȘI O SPULBERĂ PE ZHANG! DECLARAȚIA SUPERBĂ A CHINEZOAICEI

Simona Halep și Elina Svitolina se mai întâlniseră de șapte ori în circuitul WTA până astăzi, Svitolina conducând cu 4-3. Partida de la Wimbledon a fost prima disputată de cele două pe iarbă (patru au avut loc pe hard, trei pe zgură).

Simona Halep vs Elina Svitolina, palmares direct 4-4:

2019, Wimbledon: 6-1, 6-3 pentru Halep

2019, Doha: 6-3, 3-6, 6-4 pentru Halep

2018, Roma: 6-4, 6-0 pentru Svitolina

2017, Singapore: 6-3, 6-4 pentru Svitolina

2017, Toronto: 6-1, 6-1 pentru Svitolina

2017, Roland Garros: 3-6, 7-6(6), 6-0 pentru Halep

2017, Roma: 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina

2013, Sofia: 6-1, 6-1 pentru Halep.

Sursa foto: wta