Zilele Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria sunt pe sfârșite?

Liderul Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a reiterat, vineri seara, în judeţul Alba, că moţiunea de cenzură împotriva guvernului va fi depusă atunci când estimările vor arăta că “va avea cele mai mari şanse” să treacă, până atunci urmând să se poarte negocieri inclusiv cu anumiţi social-democraţi, informează știripesurse.ro.

Întrebat de jurnalişti dacă PNL a purtat discuţii cu Victor Ponta despre depunerea unei moţiuni de cenzură comune, liderul liberal a spus că “încă nu”, dar că a fost stabilită o echipă de negociere care va purta discuţii cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu membri ai PSD care ar putea fi dispuşi să se alăture unui asemenea demers.

Sursa foto: realitatea