ZIUA MARINEI: Programul evenimentelor din Bucuresti, Constanta si restul litoralului

De Ziua Marinei, in Bucuresti si pe litoral vor fi organizate ceremonii militare si religioase, parade navale si jocuri marinaresti traditionale. Acestea vor avea loc in garnizoanele Constanta, Braila, Bucuresti, Galati, Mangalia, Sulina, Timisoara si Tulcea, dar si in parcul Herastrau din Capitala, unde, intre orele 12,00 si 20,00, bucurestenii se vor putea plimba gratuit cu cele sapte vaporase pe Lacul Herastrau.

Primaria Municipiului Bucuresti, prin Administratia Lacuri Parcuri si Agrement, in colaborare cu Liga Navala Romana si Statul Major al Fortelor Armate, organizeaza pe 15 august o serie de evenimente dedicate Zilei Marinei Romane.

Incepand cu ora 9,00, la Debarcaderul Central din Parcul Herastrau va avea loc festivitatea de deschidere, ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz, in prezenta Garzii de Onoare si a Fanfarei Militare, oficierea slujbei religioase de comemorare a marinarilor cazuti la datorie, precum si parada vaporaselor si lansarea la apa a ancorei de flori. Evenimentul se va incheia la ora 12,00, cu jocuri marinaresti traditionale.

Ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, va participa vineri la activitatile organizate cu prilejul Zilei Marinei Romane pe faleza din Constanta. ‘Activitatile, la care Dusa va asista incepand cu ora 10,00, vor cuprinde, printre altele, un ceremonial militar si religios, o parada navala, exercitiul naval FNR 2014 si traditionala sosire a Zeului Neptun’, informeaza un comunicat de presa al MApN.

Ziua Marinei Romane va fi sarbatorita vineri in garnizoanele Constanta, Braila, Bucuresti, Galati, Mangalia, Sulina, Timisoara si Tulcea, prin ceremonii militare si religioase, informeaza Ministerul Apararii Nationale. Astfel, la Constanta, la sediul Comandamentului Flotei, vor avea loc, de la ora 10,00, un ceremonial militar si religios, sosirea Zeului Neptun, exercitiul naval Fortele Navale Romane (FNR) 2014 si o parada navala.

ZIUA MARINEI PE LITORAL

In Portul Tomis se vor desfasura, de la ora 13,00, jocuri marinaresti, de la ora 19,00 – concertul oferit de Asociatia ‘Litoral – Delta Dunarii’, de la ora 20,15 – ceremonialul de coborare a pavilionului, geacului si Marelui Pavoaz, de la ora 21,00 – concertul trupei Amadeus, iar de la ora 22,00 – retragerea cu torte pe itinerariul Comandamentul Flotei-Piata Ovidiu-Prefectura Constanta. La Braila, pe faleza Dunarii se vor desfasura, intre orele 9,00 si 13,00, exercitiul FNR, sosirea Zeului Neptun, jocuri marinaresti si parada navala.

In Capitala, sarbatoarea va fi marcata in Parcul Herastrau, zona debarcader, intre orele 9,00 si 12,00, cand vor avea loc un ceremonial militar si religios, sosirea Zeului Neptun si jocuri marinaresti, iar de la ora 18,00, la foisor, este organizat un concert de fanfara. Gazda manifestarilor de la Galati este Gara Fluviala de pe faleza unde, de la ora 17,30, va avea loc un ceremonial militar si religios.

La Mangalia, pe faleza, de la ora ora 10,00, se vor desfasura ceremonialul militar si religios, sosirea Zeului Neptun, exercitiul naval FNR 14 si jocuri marinaresti. De la ora 11,30 vor avea loc ateliere interactive, de la ora 20,00 – un spectacol de fanfara, de la ora 21,00 – retragerea cu torte si de la ora 22,00 – un spectacol cu focuri de artificii. La Tulcea, pe faleza, intre orele 10,00 si 13,00 vor avea loc o ceremonie militara, sosirea Zeului Neptun, exercitiul FNR 14, parada navala si jocuri marinaresti.

La Sulina, pe faleza, de la ora 9,00, se va desfasura un ceremonial militar si religios iar intre orele 16,00 si 19,00 populatia va putea vizita navele militare. La Timisoara, pe faleza Canalului Bega, va avea loc, de la ora 10,00, un ceremonial militar si religios si vor fi organizate ateliere interactive de noduri marinaresti si lucrari de matelotaj. Cu ocazia Zilei Marinei, Politia de Frontiera participa vineri, alaturi de Fortele Navale ale Ministerului Apararii Nationale, la activitatile festive care se vor derula in localitatile Constanta, Galati, Calarasi si Drobeta Turnu Severin, a informat joi purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ziua Marinei Romane s-a aniversat pentru prima data in 1902, la 15 august, fiind strans legata de sarbatoarea religioasa a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea data, evenimentul a fost marcat in Portul Constanta, la bordul Crucisatorului ”Elisabeta”, in prezenta ministrului de razboi Dimitrie A. Sturdza si a tuturor ofiterilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestari, spectacole in aer liber si jocuri de artificii.

Program Ziua Marinei pe Litoral:

Constanta

Joi, 14 august, faleza din fata Comandamentului Flotei, Ziua Recunostintei: 10.00—ceremonie de acordare diplome, distictii, medalii; 11.30, la Monumentul ‘Crucea Marinerilor’ — ceremonie de depuneri coroane de flori in memoria eroilor marinari; Cercul Militar Constanta, ora 17.00 — sedinta extraordinara a Cenaclului Literar ‘Mihail Sadoveanu’

Vineri, 15 august, Comandamentul Flotei, orele 10.00-12.30, Ziua Marinei Romane: ceremonial militar si religios; sosirea Zeului Neptun; Exercitiul Naval FNR 2014; parada navala; orele 13.00-15.00, Portul Tomis: jocuri marinaresti; orele 19.00-20.15: concert oferit de Asociatia ‘Litoral — Delta Dunarii; ora 20.15: ceremonial coborarea pavilionul, geacul si Marele Pavoaz; ora 21.00: concert AMADEUS. Orele 22.00: retragerea cu torte, pe itinerariul Flota-Piata Ovidiu-Prefectura Constanta.

Muzeul Marinei Romane: intrarea libera sambata, 9 august si vineri, 15 august, intre orele 09.00-17.00.

Pe 15 august, Comandamentul Flotei desfasoara ceremonii pe parcursul intregii zile:

10.00-12.30: ceremonial militar si religios; sosirea Zeului Neptun; exercitiul naval FNR 2014; parada navala;

13.00-15.00, Portul Tomis: jocuri marinaresti;

19.00: spectacol dansuri traditionale dobrogene, oferit de Asociatia Litoral – Delta Dunarii;

20.00: decernare trofee castigatori concursuri pe teme turistice;

20.15: ceremonial coborarea pavilionului, geacului si a Marelui Pavoaz;

20.25: concerte de muzica pop, spectacol oferit de Asociatia Litoral – Delta Dunarii,

21.40: show de lasere,

22.00: retragerea cu torte, pe itinerariul Comandament Flota- Piata Ovidiu – Prefectura Constanta.

Mangalia

14 august, faleza, orele 20.00-22.00: spectacol artistic al muzicii militare;

15 august, faleza, orele 10.00-11.30: ceremonial militar si religios; sosirea Zeului Neptun; prezentare Exercitiul FNR 14 Mangalia; jocuri marinaresti; orele 11.30-16.00: ateliere interactive; orele 20.00-21.00: spectacol fanfara; orele 21.00-22.00: retragerea cu torte; ora 22.00: foc de artificii.

Alte evenimente:

15-17 august – Mamaia Sat: Festivalul de muzica electronica Suwaves: Richie Hawtin, Lee Burridge, Recondite, Petre Inspirescu, Livio & Roby, Dan Andrei, Videogram si altii. Mai multe informatii pe www.sunwaves-fest.ro.

15-18 august – Oha Beach, Mamaia: Nightmares on Wax, Subcarpati, DJ Vasile, Electric Brother, Karpov not Kasparov, Constanta Funk Collective, Disco Sigaretta

15 august – Mamaia, Club Ego: Concert Delia si invitati speciali Gojira and Planet H

16 august – Marttinez Beach, Mamaia Nord: Live Cooking by Catalin Scarlatescu