FOTO ZIUA MARINEI la CONSTANTA: Fortele Navale Romane au sarbatorit 155 de ani de la infiintare. UPDATE

Mii de turisti si localnici sunt asteptati la festivitatile care vor fi organizate, sambata, la Constanta, de Ziua Marinei Romane, informeaza Agerpres. 

UPDATE 14:33: Fortele Navale Romane au sarbatorit sambata 155 de ani de la infiintare cu un grandios exercitiu aero-naval si terestru, evenimentul marcand totodata si implinirea a 113 ani de la prima sarbatorire a Zilei Marinei, in Portul Constanta, de catre marinarii de pe Crucisatorul Elisabeta.

Potrivit Jandarmeriei, la festivitatile dedicate Zilei Marinei de pe faleza Comandamentului Flotei din Constanta, au fost prezenti, pe tot parcursul diminetii, peste 10.000 de spectatori, care au asistat la ceremonialul militar si religios si la exercitii militare, ceremonii si jocuri marinaresti organizate de Statul Major al Fortelor Navale cu sprijinul Sindicatului Marinarilor.

Ceremoniile de Ziua Marinei Romane au inceput la ora 10,00, pe faleza din fata Comandamentului Flotei, cu inaltarea Pavilionului, Geacului si Marelui Pavoaz, eveniment salutat cu 21 de salve de artilerie, un ceremonial militar si religios si solemnitatea decorarii Drapelului de lupta al Statului Major al Fortelor Navale, urmata de sosirea Zeului Neptun si declararea deschisa a festivitatilor. 

Pe faleza Comandamentului Flotei, in apa, pe cer si pe uscat, a urmat exercitiul naval FNR 2015 si traditionala parada navala, un ansamblu de evenimente dinamice si statice cu implicarea a 2.000 de marinari militari si civili, peste 35 de nave si ambarcatiuni de diferite clase si categorii, noua aparate de zbor MIG 21 Lancer si Puma Naval. 

De asemenea, in Portul Tomis, pe tot parcursul zilei, au fost organizate jocuri marinaresti, iar seara, de la ora 20,15, pe faleza din fata Comandamentului Flotei este programat ceremonialul de coborare a Geacului si Marelui Pavoaz. De la ora 21,00 va avea loc ceremonia de retragere cu torte a marinarilor militari, pe traseul Farul Genovez — Piata Ovidiu — Prefectura Constanta. 

La ceremoniile de la Constanta au participat sambata vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea, ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, seful Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciuca, si seful Statului Major al Fortelor Navale, contraamiral dr. Alexandru Marsu, secretarul de stat in Ministerul Tineretului si Sportului Carmen Tocala si tenismenul Ilie Nastase, in uniforma de gala ca general al Armatei Romane.

 Stire initiala

Incepand cu ora 10,00, pe faleza din fata Comandamentului Flotei, se vor desfasura ceremonialuri militare si religioase, parade ale marinarilor militari si ale navelor, exercitiul naval FNR 2015, iar Zeul Neptun va fi adus la tarm cu o ambarcatiune.

Intr-un comunicat remis de Statul Major al Fortelor Navale Romane, se arata ca “in vederea desfasurarii in bune conditii a exercitiilor demonstrative prilejuite de sarbatorirea Zilei Marinei Romane”, utilizarea dronelor in spatiul aerian si naval de desfasurare a exercitiilor va fi interzisa sambata, 15 august, in intervalul orar 9,00-13,30.

Tot sambata, in portul turistic Tomis, vor fi organizate jocuri marinaresti, iar seara, dupa ceremonialul de coborare a geacului si Marelui Pavoaz, va avea loc retragerea cu torte, pe itinerariul Farul Genovez — Piata Ovidiu — Prefectura Constanta.

De Ziua Marinei, peste 500 de politisti ai structurilor de investigare a fraudelor, ordine publica, politie rutiera, investigatii criminale, cei care gestioneaza domeniul armelor si substantelor periculoase vor fi prezenti in strada, suplimentar fata de dispozitivul curent. Mobilizati sunt si jandarmii, circa 150 dintre ei provenind de la Gruparea Mobila “Tomis”.

Pentru fluidizarea traficului pietonal, autoritatile vor interzice circulatia autovehiculelor, sambata, intre orele 7,00 — 15,00, pe urmatoarele tronsoane: bd.Regina Elisabeta, intre intersectia cu str.Termele Romane si str. Remus Opreanu; str. Remus Opreanu, intre intersectia cu bd. Regina Elisabeta si str. Marinei; str. Marinei, incepand cu intersectia acesteia cu str. Remus Opreanu si pana in dreptul Hotelului Palace.

Cetatenii isi vor putea parca autoturismele in doua spatii de parcare adiacente portului maritim, cuprinse intre poarta 1 si poarta 1 bis (Restaurant Vraja Marii) — aproximativ 700 de autoturisme, in parcarea cuprinsa intre str. Termele Romane si gardul imprejmuitor al incintei portului maritim — circa 120 de locuri, in spatiile de parcare din zona Judecatoriei Constanta (250 autoturisme) si de pe str. Traian, pe tronsonul cuprins intre Judecatorie si indicatorul de acces interzis in piata Ovidiu (150 autoturisme), precum si pe prima banda (sensul de la Poarta 2 spre Poarta 1) a strazii Termele Romane — aproximativ 300 de autoturisme.

Sursa foto jurnalul