Ziua Naţională a României, sărbătorită pe 1 decembrie

Ziua Națională a României este sărbătorită, începând din anul 1990, pe 1 decembrie și celebrează momentulul în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918. Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, în perioada 1866 – 1947, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.

Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea. Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

În contextul pandemiei de coronavirus, ceremoniile organizate de Ziua Națională se vor desfășura în condiții cu totul speciale. Astfel, doar 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, începând cu ora 11:00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală.

Potrivit unui comunicat al MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Cel mai important moment din programul zilei de 1 Decembrie de la Alba Iulia va fi ceremonialul militar de la Monumentul Unirii. În acest an, la Alba Iulia nu va mai avea loc tradiţionala paradă militară, eveniment la care, în unii ani, au asistat şi câteva zeci de mii de persoane.

Sursa foto: realitatea