ZIUA NATIONALA: Mesajul premierului Victor Ponta pentru romani

Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, premierul Victor Ponta le-a transmis tuturor romanilor un mesaj pe care il prezentam in forma sa integrala. „Astazi, de 1 decembrie, imi doresc sa avem intelepciunea celor care, la 1918, au inteles cat de important este sa fim solidari, sa fim uniti intr-o singura natiune”, isi doreste prim ministrul Victor Ponta cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei.

“Imi doresc sa privim spre viitor, sa depasim ura si dezbinarea, si sa construim impreuna proiectul de tara care sa ne uneasca, sa ne mobilizeze si sa ne faca din nou sa fim mandri de Romania.

Acum este momentul sa construim ceea ce ne dorim de atatia ani: o Romanie Puternica, cu institutii eficiente, cu o economie functionala si o societate dreapta si echitabila. Este ceea ce, in urma cu 95 de ani, isi doreau si inaintasii nostri sa fondeze si sa lase urmasilor lor”, se mai arata in mesajul premierului cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

Victor Ponta mai spune ca “Avem toate motivele sa fim mandri de prezentul nostru, de locul in care am ajuns azi! Trebuie sa fim mandri de toti cei care au ridicat drapelul Romaniei in lume, fie ca vorbim de performeri, sportivi cu mari performante, cercetatori sau inventatori; elevii si studentii olimpici, medaliati la competitii externe sau artisti premiati”.

Potrivit premierului, “Trebuie sa fim mandri de toti acei romani care, sub anonimat, isi fac datoria zilnic pentru tara, fara sa apara in presa – fie ca vorbim de militari, medici, pompieri, politisti sau profesori.

Trebuie sa fim mandri de faptul ca statul roman incepe sa fie din nou eficient si puternic. Astazi avem crestere economica dupa ani de austeritate; reparam multe din nedreptatile anilor trecuti; marim salarii si pensii, platim datorii, suntem mai corecti cu partenerii statului; scoatem tara din izolare si lucram la noi proiecte mari – independenta energetica, afirmarea unor domenii cheie, precum agricultura, industrie auto si IT sau dezvoltarea infrastructurii.

Trebuie sa fim mandri ca parcursul nostru in Europa si pe plan international devine unul tot mai solid. Acest an marcheaza inceperea unui amplu proces de reafirmare a pozitiei noastre in lume, un proces prin care Romania isi regaseste puntile de legatura cu Europa, SUA si cu alti prieteni istorici din toate colturile lumii”.

Premierul Ponta nu uita nici Republica Moldova in mesajul cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei: “Ca un mesaj special, trebuie sa fim mandri ca fratii nostri din Republica Moldova urmeaza acelasi parcurs ca si noi, spre Europa, in care ne vom regasi impreuna in anii urmatori”.

“Toti acesti pasi ne duc catre momentul in care vom sarbatori 100 de ani de cand Romania este unita. La 95 de ani de la Marea Unire, avem datoria sa inaintam pe calea unitatii, a constructiei, a unei societati demne si puternice. Sa privim spre viitor, sa dam noilor generatii un nou proiect, un nou sens, o noua speranta. Sa ne propunem ca in urmatorii ani sa continuam pe acest drum, un drum pe care il privesc cu speranta, pentru ca avem suficiente motive sa fim optimisti si increzatori in fortele noastre”, se mai arata in mesajul prim ministrului.

Victor Ponta da asigurari ca “Indiferent de diversele provocari, Guvernul Romaniei isi va face treaba si nu se va lasa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile. Avem datoria sa inaintam pe un drum al unitatii, al constructiei, al unei societati demne si puternice. Inca mai sunt multe de facut, dar sunt convins ca putem privi cu mandrie spre viitor, intr-o Romanie puternica, o Romanie ce-si respecta cetatenii si le ofera un nivel de trai mai bun”.

In final, premierul spune ca “Mesajul pe care-l transmit azi tuturor romanilor este unul de unitate, intr-o zi in care trebuie sa fim mandri de trecutul nostru, mandri de ceea ce suntem azi, mandri de ceea ce putem deveni!”

Sursa foto: gov.ro