ZOLTAN SZOCS, liderul gruparii extremiste “64 de comitate”, a fost ARESTAT. UPDATE

ZOLTAN SZOCS, liderul gruparii extremiste “64 de comitate”, a fost RETINUT, miercuri dimineata, dupa ce a fost audiat toata noaptea trecuta de procurorii DIICOT, transmite postul de televiziune Digi24.

UPDATE 18.10 Presedintele “MISCARII DE TINERET 64 DE COMITATE” Transilvania, ZOLTAN SZOCS, acuzat ca i-ar fi instigat pe membrii organizatiei sa confectioneze dispozitive explozive,unul dintre acestea urmand sa fie detonat in TARGU SECUIESC, de Ziua Nationala a Romaniei,a fost ARESTAT de Curtea de Apel Bucuresti, informeaza Mediafax.

Curtea de Apel Bucuresti a admis, miercuri seara, propunerea procurorilor Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si a dispus arestarea preventiva a lui Szőcs Zoltán pentru 30 de zile.

Decizia instantei nu este definitiva, ci poate fi contestata de presedintele “Miscarii de Tineret 64 de Comitate” Transilvania la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

STIRE INITIALA

Anchetatorii au facut marti PERCHEZITII in Targu Secuiesc acasa la ZOLTAN SZOCS, presedintele “Miscarii de Tineret 64 de Comitate” din Transilvania. Procurorii au ridicat mai multe carti scrise de Wass Albert, declarat criminal de razboi si condamnat la moarte in 1946.

ZOLTAN SZOCS este urmarit penal dupa ce i-ar fi instigat pe membrii organizatiei sa confectioneze dispozitive explozive, unul dintre acestea urmand sa fie detonat in judetul Covasna, de Ziua Nationala a Romaniei.

CITESTE SI: DIICOT, PERCHEZITII LA FORMATIUNEA EXTREMISTA “64 DE COMITATE”. PRESEDINTELE GRUPARII, PUS SUB ACUZARE. UPDATE

ZOLTAN SZOCS nu a putut fi audiat, pana acum, pentru ca plecase din tara inca din luna octombrie. Din strainatate ar fi incercat sa ia legatura cu membrii organizatiei in momentul in care a aflat ca atentatul a fost dejucat, pentru a le cere acestora sa ascunda adevarul.

“Suspectul ZOLTAN SZOCS a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului Beke Istvan Attila si a celorlalti participanti la sedinta din data de 10.10.2015 in vederea adoptarii unei pozitii publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestarii inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA”, arata un comunicat al DIICOT.

In acest caz, procurorii DIICOT l-au retinut, pe 1 decembrie, pe BEKE ISTVAN ATTILA, membru marcant al extensiei in Romania a structurii nationalist-extremiste “Miscarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria. El ar fi intentionat sa confectioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmarea sa il detoneze in public, la Targu Secuiesc, pe parcursul desfasurarii manifestatiei prilejuite de sarbatorirea zilei de 1 Decembrie.

Anchetatorii au gasit la perchezitiile facute in imobilul folosit de BEKE ISTVAN ATTILA sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau actionarea de la distanta, doua dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar si un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

Sursa foto: realitatea