1 aprilie este supranumita si ziua pacalelilor de cand ma stiu. Si acum imi aduc aminte de zilele de 1 aprilie din copilarie cand bunica sau parintii mei imi faceau tot felul de glumite legate de mersul la scoala sau de vreo nazbatie pe care mi-o puneau in carca doar pentru a-mi atrage atentia ca in celelalte 364 de zile sunt cam zvapaiat si ca ar trebui sa mai stau in banca mea.
Apoi au trecut anii si am realizat eu cum stau lucrurile in prima zi a lunii aprilie si am inceput la randul meu sa rad pe seama lor sau a prietenilor mei.
Intre timp am crescut, tehnologia a evoluat si glumele propriu zise de 1 aprilie s-au transformat in mesaje sau postari pe facebook, iar poantele cu spartul obiectelor de portelan pe care s-au dat o gramada de bani sau au venit vecinii la usa pentru ca le-ai spart geamul au ramas undeva departe intr-un colt al memoriei mele si cam atat.
A venit si anul 2014 si semnificatia zilei de 1 aprilie s-a modificat radical prin “bunavointa” Cabinetului Ponta 3 care a transformat nevinovata pacaleala intr-o cat se poate de reala lovitura la buget. Si nu orice fel de buget, ci la cel al fiecaruia dintre noi.
Citeste si: Calin Popescu Tariceanu, un fel de James Bond al politicii romanesti
Spuneam ca in copilarie se lasa mai cu o vaza sau un geam spart, pana la sperieturile pe care i le mai trageam bunicii anuntand-o, in inconstienta mea juvenila, ca mi-am rupt un picior sau ca am pierdut banii de cumparaturi si apoi trebuia sa rezolv situatia creata cu un pahar cu apa cu zahar (n.n. ce sa-i faci, atunci nu erau calmante de ultima generatie… ). Din pacate, sperieturile cauzate de majorarile taxei pe carburanti nu pot fi trecute cu vederea sau “vindecate” cu un pahar cu apa cu zahar.
Acum, deschizi televizorul si afli ca ministrul Finantelor se bucura ca romanii au ajuns sa consume mai multa paine, iar la scurt timp apare seful Ponta care declara “ce sa-i faci, incearca saraca si ea”. Apoi afli ca, spre deosebire de consumatorul de rand, transportatorii nu vor fi afectati de taxa pe carburanti si tot asa.
Problema este ca am incercat sa iau un calmant cu un pahar de apa indulcita si tot nu mi-am revenit dupa ce m-am uitat in portofel si am refacut bugetul familiei de vreo trei ori si mi-a dat tot cu minus.
M-am gandit chiar sa-i sparg vreo doua trei geamuri lui Victor Ponta, insa nici macar acest gand nu mi-a readus zambetul pe fata. Premierul pacalici s-a gandit sa transforme ziua de marti, 1 aprilie, in martea neagra a economiei romanesti. Domnule prim ministru mi-ai facut tandari vaza cu amintiri si nici macar nu iti pasa. Off, ce dor imi este de cele trei ceasuri rele de care imi spunea bunica….
Concluzie: 2014 imi va ramane in memorie drept anul in care 1 aprilie s-a transformat din ziua pacalelilor in ziua scumpirilor.
Sursa foto: zapatapearls.wordpress.com
Intr-adevar, 1-ul aprilie clasic ne-a fost distrus de toti acesti pacalici care ne-au condus tara in ultimii 20 de ani. Este socanta sa avem ministrii care nu stiu sa deosebeasca si sa interpreteze corect datele statistice si mai socant este ca avem parte numai de dezamagiri crunte si nimic bun din punct de vedere socio-economic…trist 1 aprilie.