Procesul in care este judecat dosarul fostului premier Adrian Nastase a luat sfarsit. Judecatorii au ramas in pronuntare, urmand sa decida daca acesta va fi eliberat conditionat, dupa ce a executat o treime din pedeapsa de doi ani de inchisoare. Instanta a respins, luni, actele din dosar pe care apareau modificari sau stersaturi.
UPDATE Ora 19.00: Adrian Nastase a fost eliberat. Fostul premier a fost dus la o clinica privata din Bucuresti, in timp ce toata lumea il astepta acasa. Doua masini din coloana in care se afla Adrian Nastase au fost implicate intr-un accident rutier, respectiv ambulanta privata si un Mercedes de culoare neagra, s-au ciocnit usor la putin timp dupa plecarea de la Penitenciarul Jilava, scrie site-ul Pro TV.
Ora 15.35: Judecatorii de la Tribunalul Bucuresti au emis decizia ca Adrian Nastase sa fie eliberat. Magistrati au decis sa-l elibereze din inchisoare, dupa ce a fost condamnat in vara anului trecut la 2 ani de inchisoare. Adrian Nastase va putea sa plece acasa in doar cateva ore, dupa ce se vor indeplini formalitatile. Copiii politicianului au anuntat deja ca vor ajunge in scurt timp la penitenciar.Instanta a reluat, luni, discutiile in dosarul in care Adrian Nastase cere eliberarea conditionata, procurorul DNA sustinand ca a gasit documente depuse de avocatii lui Nastase care nu poarta stampila conform cu originalul si alte inscrisuri care au aceasta stampila, dar este pusa in conditii suspecte.
Sedinta a fost suspendata mai bine de doua ore, la cererea procurorului DNA, care a spus ca nu a gasit la dosar documentele care detaliaza activitatile pentru care Nastase a fost recompensat in penitenciar. La reluarea discutiilor din acest dosar, procurorul DNA prezent la sedinta de judecata a aratat in fata instantei ca, dupa ce a studiat documentele depuse la dosar, a gasit numeroase acte depuse de avocatii lui Nastase care nu poarta stampila conform cu originalul si alte inscrisuri care au aceasta stampila, dar este pusa in conditii suspecte.
Procurorul a sustinut ca nu intelege cum de a depus apararea lui Nastase dosarul de penitenciar al acestuia, in conditiile in care doar unitatea de detentie detine acest dosar.Apararea lui Adrian Nastase a acuzat DNA de tergiversarea judecarii cauzei, precum si de o competitivitate neloiala, aratand ca fostul premier a fost recompensat inclusiv dupa ce i s-a admis la Judecatorie cererea de eliberare conditionata. Avocatul a precizat ca recompensa a constat in suplimentarea dreptului la vizita.
ADRIAN NASTASE, scandalul judecatoarelor acuzate de coruptie
Judecatoarele Viorica Dinu si Antonela Costache, care trebuiau sa faca parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care sunt acuzate de luare de mita si trafic de influenta pentru solutii in mai multe dosare, printre care si cel al lui Dinel Nutu.
Presedintele Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei, a declarat pentru MEDIAFAX, joi, dupa retinerea celor doua judecatoare, ca dosarul privind eliberarea lui Adrian Nastase va fi judecat la termenul stabilit, intrucat fiecare sectie are asigurat un complet de permanenta, pentru situatii neprevazute. Completul de permanenta asigura judecata in orice dosar atunci cand situatia o cere.
ADRIAN NASTASE, ultima zi de penitenciar?
Duminica, Adrian Nastase a fost vizitat la penitenciar de cei doi fii ai sai, Andrei Nastase declarand ca spera ca aceasta sa fie ultima ocazie in care isi vede tatal in inchisoare si ca nu vede vreun motiv pentru amanarea procesului de luni.
In 12 februarie, Judecatoria Sectorului 4 a admis cererea lui Nastase de eliberare din penitenciar inainte de termen, decizia fiind contestata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.
DNA a notat, in motivarea recursului facut impotriva deciziei Judecatoriei Sectorului 4 de eliberare conditionata al lui Adrian Nastase, ca acesta, prin materialele si articolele pe care le-a scris si publicat, dovedeste ca nu regreta faptele pentru care a fost condamnat si ca in continuare nu le admite, singurul regret al sau fiind acela ca este singurul fata de care s-a pronuntat o condamnare cu executare.In motivarea deciziei din 12 februarie, Judecatoria Sectorului 4 a aratat ca Adrian Nastase a avut un comportament conform intru totul cu rigorile mediului carceral si nu a fost niciodata sanctionat, iar regimul de detentie si-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.
Foto: Mondo News