Vremea se strica de duminica dupa-amiaza. Meteorologii au transmis o avertizare potrivit careia de duminica, de la ora 12, pana luni, la ora 19, se vor semnala descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si izolat grindina si vor cadea ploi torentiale.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) precizeaza ca, in acest interval, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat incepand din nord-vestul tarii. Ploile vor avea si caracter torential, iar cantitatile de apa vor depasi local 15…20 l/mp si pe alocuri 50 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente si mai intense in Maramures, Transilvania, Moldova si zona de munte. In restul teritoriului, instabilitatea atmosferica se va manifesta pe arii mai restranse, in prima parte a intervalului in Banat si Crisana, iar spre sfarsit in Muntenia si Dobrogea. Asadar, in acest sfarsit de saptamana nu scapam de ploi.