Atacantul roman Adrian Mutu, revenit dupa 3 saptamani la Fiorentina in urma accidentarii la cot, a reusit sa marcheze luni doua goluri pentru echipa sa in meciul castigat in deplasare cu Bologna, scor 3-1, in etapa a 22-a din Serie A, informeaza editia online a Gazzetta dello Sport.Adrian Mutu a fost titular la Fiorentina si a deschis scorul in minutul 6, fiind cel de-al 100-lea sau gol reusit de cand evolueaza la echipele din Italia. Atacantul roman si-a ridicat tricoul de joc iar pe dedesubt avea imprimat pe un alt tricou un briliant si numarul 100, dar acest gest l-a costat un cartonas galben.El a marcat cel de-al doilea gol in minutul 16, fiind inlocuit in minutul 90, de Semioli. Gazdele de la Bologna au inscris prin Mingazzini (52), iar scorul final a fost stabilit de Gilardino (90+3).In urma acestei victorii, Fiorentina a urcat pe locul 5 în clasament, cu 38 de puncte.Partida dintre Bologna si Fiorentina trebuia sa se dispute duminica, 1 februarie, dar a fost reprogramata pentru luni din cauza faptului ca terenul era acoperit de zapada.