Premierul Tariceanu a declarat luni ca presedintele Basescu i-a cerut o serie de date suplimentare referitoare la majorarile salariale aprobate de Parlament, pe baza carora sa-si fundamenteze decizia privind promulgarea sau nu a legilor in acest sens. In aceste zile am purtat o corespondenta cu presedintele, in care eu i-am adus la cunostinta o serie de date cu impactul economic al unor decizii ale Parlamentului care ar putea intra in vigoare. Ma refer la salariile profesorilor, la pensiile cu grupa I si II de munca si la ajutoarele pentru mame.(…) Presedintele mi-a cerut o serie de date suplimentare pentru a-si fundamenta decizia, care urmeaza sa fie trimise pana miercuri , a declarat Tariceanu, in emisiunea Stirea zilei , de la Antena 3.Premierul a precizat ca ministerele Finantelor si Muncii lucreaza la analizele care vor fi transmise presedintelui, documentele fiind fundamentate pe impactul economic al unor astfel de masuri, care, in opinia sa, ar avea consecinte dramatice daca ar fi puse in aplicare. Tariceanu a precizat ca subiectul cresterilor salariale a fost discutat cu presedintele Traian Basescu si in intalnirea pe care au avut-o saptamana trecuta la Cotroceni, iar seful statului a avut o atitudine corecta si fireasca , fata de aceasta problema, chiar daca era mai preocupat de alegerea noului presedinte al Curtii de Conturi. Cred ca interesul probabil ca era putin diferit. Presedintele probabil era mai mult preocupat de alegerea presedintelui Curtii de Conturi, eu eram mai mult preocupat de aceste cresteri salariale decise de Parlament. Presedintele mi-a zis ca trebuie sa asteptam decizia Curtii Constitutionale pentru a vedea daca e cazul ca acest subiect sa fie o preocupare sau nu. A avut o atitudine corecta, fireasca, de interes fata de aceasta problema , a spus premierul.Pe de alta parte, seful guvernului a apreciat ca nu este intamplator ca, in momentul in care guvernul nu doreste intrarea in vigoare a majorarilor decise de Parlament, a izbucnit si scandalul salariilor sefilor de agentii guvernamentale, precum si cel referitor la achizitionarea la preturi foarte mari a masinilor pentru politie. Tariceanu a facut aluzie in acest context la declaratiile pe aceasta tema ale presedintelui Basescu. Nimic nu e intamplator. Suntem practic in campanie electorala chiar daca ea debuteaza oficial la 1 noiembrie. Lucrurile acestea fac parte din arsenalul de campanie a unora dintre cei care sunt jucatori politici in politica romaneasca. Ii defineste. Asa se comporta de foarte multa vreme , a spus premierul.Curtea Constitututionala a decis,pe 15 octombrie, ca nu se incalca legea fundamentala prin modificarile privind legea Curtii de Conturi, marirea salariilor cu 50% pentru profesori si cresterea punctului de pensie pentru categoriile grele de munca.Sesizarea presedintelui Romaniei privind legea Curtii de Conturi s-a discutat, la Curtea Constitutionala, alaturi de sesizarea Guvernului privind modificarile prin care s-a marit cu 50% si respectiv 25% punctul de pensie la categoriile I si, respectiv, II de munca. A treia sesizare dezbatuta a fost contestatia Guvernului impotriva Legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. Dupa decizia CCR legile merg la promulgare.