Presedintele Traian Basescu a declarat luni seara, in emisiunea Prim Plan de la TVR, ca este greu de explicat o greseala la asemenea dimensiuni, referindu-se la cele doua legi votate din greseala de PDL in urma cu circa doua saptamani. E greu de explicat o greseala la asemenea dimensiuni. (…) Eu nu-i pot crede atat de naivi. Daca dintr-o data au devenit naivi, sa probeze legea in Camera. Insa o lege trimisa inapoi pentru un articol nu poate fi discutata decat pe articolul respectiv. Politicienii trebuie sa aiba in primul rand responsabilitate. O sa le trimit legile proaste inapoi. Caut solutia tot in Parlament , a spus Basescu.
Seful statului a tinut sa sublinieze faptul ca Parlamentul are nevoie sa isi reanalizeze propriul regulament din cauza legilor care se voteaza de multe ori fara majoritate si in necunostinta de cauza. Am ajuns la nivelul la care legile de multe ori se voteaza fara majoritate, in necunostinta de cauza. Este nevoie ca Parlamentul sa-si reanalizeze propriul regulament. Cam 10-15 membri stiu ceva de legi, in rest parlamentarii sunt pe dinafara. Nimeni nu dezbate nimic. Jobul de Opozitie nu e sa te opui si interesului national. Dati-mi o majoritate care sa functioneze si o aduc la guvernare cu o singura conditie: sa respecte conditiile , a mai spus Basescu.