Congresul PNL se va desfasura in zilele de 22 si 23 februarie 2013, reuniunea urmand a incepe maine de la ora 10.00. Obiectivele congresului sunt modificarea Statutului, adoptarea noului program politic si alegerea noii conduceri a PNL.
In prima zi a congresului PNL se va prezenta raportul de activitate a structurilor de conducere ale partidului, precum si dezbaterea asupra unui nou proiect de statut. Pe 23 februarie se vor adopta un nou program politic, declaratii politice si va fi aleasa noua conducere a partidului.
Joi, Biroul Politic Central al PNL se va reuni, de la ora 13,00, in sala de sedinte a grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor. Sedinta BPC va fi urmata, la ora 14,00, de reuniunea Consiliului National Executiv si de la ora 15,00 de cea a Delegatiei Permanente.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca va propune o noua formula statutara de conducere cu un Birou Politic Central largit si vicepresedinti cu atributii speciale. “Eu am pregatit impreuna cu mai multi colegi cu care am discutat si acum si in perioada din ultimele zile o formula noua statutara de conducere pe care o voi prezenta impreuna cu colegii mei ca proiect de modificare a Statutului comisiei, am trimis-o comisiei deja si maine o voi sustine alaturi de ei in Delegatia Permanenta. Este o formula care (…) sa reuneasca un numar cat mai mare de decidenti pe toate atributiile, deciziile politice ale partidului intre congrese, un organism in care nu lista cuiva sau un vot conjunctural sa decida, ci un organism care rezulta de drept din pozitii alese in partid”, a declarat Antonescu.
“Nu este rodul arbitrariului, nu este rodul conjuncturii, ci este expresia de maxima reprezentativitate. In plus, are si avantajul de a fi un organism deschis, ca o bursa de actiuni, in sensul ca, de exemplu, daca un lider de grup parlamentar pierde increderea colegilor pe care ii reprezinta, in orice moment el poate fi schimbat de catre parlamentarii respectivi. Daca un ministru este remaniat, acest Birou Politic al partidului o poate face in orice moment. Daca un presedinte de organizatie, conform statutului, pierde alegerile, este schimbat de catre colegii sai din organizatie, iarasi pierde locul in conducere”, a mai spus liderul liberalilor.
In opinia acestuia, cetatenii care participa la alegeri, organizatiile, parlamentarii construiesc prin vointa lor noua conducere a PNL. “Ce ramane mai departe, si anume atributii de responsabilitati de zi cu zi, cum ar fi, de pilda, coordonarea activitatii de comunicare, cum ar fi coordonarea activitatii de construire si intretinere a retelei electorale -dau numai doua exemple. Aceste lucruri sa fie asumate de niste oameni care sa aiba aceste atributii operative, care sa fie vicepresedinti si care nu constituie o structura a partidului peste Biroul Politic, ci sunt pur si simplu oameni care intre sedintele Biroului Politic, pe baza deciziilor acestuia, lucreaza – si asta cred sau asta sustin cel putin – se face, din punctul meu de vedere, intr-o echipa care se prezinta in jurul unui program, alaturi de un candidat la Presedintie al partidului si care asuma aceasta responsabilitate explicit. Din punctul meu de vedere cu aceste atributii trebuie votati oamenii de catre Congres, pentru a fi mai puternici si mai responsabili. Ei nu mai pot fi schimbati ulterior pentru ca, nu stiu, presedintele nu-i mai place sau un grup din Biroul Politic nu-i mai place. Sunt oameni mandatati de Congres sa se ocupe exact cu un anumit lucru si cu acela se vor ocupa. in sensul acesta sper mai multa reprezentativitate si mai multa eficienta, pentru ca avem nevoie de foarte multa eficienta”, a spus presedintele PNL.
Potrivit acestuia, vicepresedintii cu atributii speciale vor face parte din BPC al PNL. “Ei vor face parte, odata alesi, din Birou. Deci categoriilor de membri de drept pe care vi le-am enumerat sau vi i-am enumerat, pe ei, pe membri, li se vor adauga presedintele, vicepresedintii, secretarul general, dar nu vor constitui o structura, nu vor avea o reuniune peste Biroul Politic. Deci, practic, Biroul Politic este organul de conducere al partidului intre delegatiile permanente si acestea intre Congrese”, a explicat Antonescu.