Plenul reunit al celor doua camere ale Parlamentului a inceput o noua sedinta de dezbatere a bugetului pe anul 2009, in cea de-a patra zi, ultimul capitol ramas nevotat fiind si cel mai controversat, anume cel al Educatiei.Sedinta de plen a debutat cu apelul nominal al parlamentarilor, ceea ce a mai conferit un ragaz de timp de cateva zeci de minute pentru ca senatorii si deputatii sa ajunga in sala. In jurul orei 10.00, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat ca va lipsi circa o ora si jumatate, pentru a fi prezent la prezentarea raportului Garzii Financiare pe 2008. Presedintele de sedinta, liderul PDL Ioan Oltean, a anuntat ca cvorumul de lucru este asigurat, fiind prezenti 287 de parlamentari.Viceliderul grupului PNL din Camera, Eugen Nicolaescu, a citat din Regulament si a precizat ca procedura este ca fiecare amendament sa fie discutat. Aceasta in conditiile in care lucrarile sedintei de joi seara s-au finalizat cu 20 de minute inainte de ora 24.00, dupa aproximativ o ora de discutii pe procedura votarii celor aproape 300 de amendamente depuse de liberalul Liviu Campanu la bugetul Educatiei. Bugetul Ministerului Educatiei a fost ultimul discutat, iar amendamentele propunse de liberali au fost respinse. Dezbaterile s-au blocat in momentul in care s-a ajuns la discutarea celor aproape 300 de amendamente depuse de liberalul Liviu Campanu, timpul total alocat acestuia pentru prezentarea amendamentelor fiind de aproape doua ore si 30 de minute. Ioan Oltean a supus la vot propunerea PSD ca toate amendamentele lui Campanu sa fie votate o singura data, aceasta fiind aprobata de plen. Masura a fost contestata de liberali, iar deputatul Adrian Gerea a anuntat ca PNL va contesta modul in care a Oltean a prezidat sedinta, la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor.Anterior, parlamentarii adoptasera pe banda rulanta bugetele a 28 de institutii, in aproximativ 45 de minute, printre care bugetele ministerelor Turismului, Comunicatiilor si al Ministerului Public si cele ale serviciilor secrete.