Guvernul a aprobat si prezentat, joi, programul social propus de ministerul Sanatatii privind medicamentele compensate. Potrivit acestuia, pensionarii care au un venit mai mic de 600 de lei, vor putea cumpara medicamente compensate in proportie de 90%, in limita unui plafon lunar de 100 de lei de persoana. Este un program al Ministerului Sanatatii extrem de bine articulat, aceste sume vin din taxa pe viciu, fara a afecta bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate alocat medicamentelor compensate , a declarat Boc, in conferinta de presa organizata dupa sedinta de Guvern in care s-a aprobat bugetul pentru anul 2009. Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a anuntat in urma cu circa o saptamana un program social de compensare a medicamentelor prin care pensionarii care au un venit mai mic de 600 de lei vor putea cumpara medicamente compensate in proportie de 90% din pretul de referinta, in limita unui plafon lunar de 100 de lei de persoana. Bazac a mai spus atunci ca acest program va intra in vigoare din luna urmatoare aprobarii bugetului de stat si ca va fi finantat din taxa pe viciu.