„De unde esti?”. Simti intrebarea ca pe un ciomag zdravan, pocnit in exact moalele capului. Cobori privirea, coloana vertebrala ti se incovoaie si graiesti, abia soptit: „Din Romania.” Astepti, apoi, cu inima stransa, verdictul. Uneori ti se raspunde cu un ranjet, in care tu deja citesti acel „Aaa, tara aia murdara, cu drumuri ca vai de capul lor, tara in care misuna atatia hoti, de nu-i mai incape pamantul si mai pleaca ei si prin alte tari, in cautare de buzunare bune pentru golit?”. Alteori, pe chipul celui ce te-a intrebat se intrezareste un mare semn de intrebare, din care deduci, cu o oarece usurare, ca respectivul habar nu are ca exista, pe suprafata Terrei, o tara numita Romania.Ce-am facut, frati romani, cu tarisoara asta? Ce-am facut cu neamul nostru? De ce ne-am lasat transformati din popor in…populatie? De ce privim, cu ochi lacrimosi de invidie si de pofta, alte curti vecine? De ce suntem gata sa lepadam tot ceea ce este romanesc – atata cat a mai ramas – pentru a prelua, cu adanca fericire, tot ceea ce vine „din Occident”? De ce Noaptea Sfantului Andrei se sarbatoreste, azi, cu o luna mai devreme, inlocuita, fiind, de Halloween? De ce Dragobetele se numeste Sfantul Valentin sau, si mai interesant, Valentine’s Day, ca sa sune si mai mandru? De ce cumpar din super-market si nu din piata? Am invatat ca poporul roman se trage din daci si romani. Asa invata azi si copiii nostri. Manualul de clasa a V-a ofera statului dac…ceva gen doua pagini. Pe cele dedicate Imperiului Roman mi-a fost – sincer spun – lene sa le numar. De ce n-am avut habar, pana acum putina vreme, ca dacii aveau drumuri pavate si sistem de canalizare si conducte de ceramica, menite sa aduca apa catre cetati? De ce n-am invatat ca dacii priveau Cerul, ca stiau tainele acestuia, ca adevarat cunosteau nemurirea? De ce a trebuit sa invat ca mare noroc fost-a pe capul barbarilor celora de daci ca venira romanii pe pamanturile lor, pentru a-i civiliza? Stau intr-un colt, amarata, stransa ca un copil pierdut si ma intreb. Ma intreb multe intrebari si ma tem adanc de faptul ca raspunsurile nu vor fi multumitoare sau destule. Am ajuns la asta varsta nu tocmai frageda si realizez ca timpul a trecut pe langa mine, ca nu am apucat sa stiu atatea si atatea lucruri si, mai presus de toate, nu am apucat a afla CINE sunt, in adevar. Voi apuca sa recuperez? Voi ajunge sa privesc in oglinda si sa zic: „Da, te stiu, te stiu bine!”? Zi cu zi mi se adauga alte si alte intrebari, zi cu zi mi se dezvaluie alte si alte cai pe care nu stiu daca voi apuca sa le strabat. Uneori, imi pare ca stau in centrul unei rascruci de mii de drumuri. Toate-mi par atragatoare, toate se simt a promite dezvaluitoare de taine. Pornesc pe un drum si…din el se deschid alte drumuri. Si pe ele as vrea sa macar pasesc. Va fi sa am timp pentru toate? Si, daca nu, am sa stiu eu care-s acele drumuri care se cer a fi masurate cu piciorul?Am mers la daci. Nu stiu de voi avea vreme sa merg mai inainte de ei. Am invatat ca Eminescu a murit biet nebun. A fost venit vremea sa stiu ca nu este asa sau ca, de fapt, „a fost innebunit”. Dar voi avea eu timp sa aflu taina intreaga a mortii sale? Cat de putine stiu, culmea, despre „Luceafarul poeziei romanesti”, caci am fost impinsa sa reproduc ceea ce a zis George Calinescu despre el, in loc de a afla CINE a fost, in adevar, Eminescu. Iar eu, care ma revolt, atunci cand TREBUIE sa fac ceva, am ajuns sa ma strang ca un arici, la auzul numelui sau.Am visat, pe cand eram copila, sa ajung sa ating cu mainile-mi lucruri colorate, pe care sa scrie „Made in…Germany”, de exemplu. Azi sunt in punctul in care ochii mei cauta, cu infrigurare, un obiect pe care sa scrie „Made in Romania”. Am vrut a vedea filme la televizor. Am ajuns, azi, sa ma intreb ce mai pot vedea, dincolo de filme in care mor oameni(de parca nu as vedea asta si la stiri) sau de emisiuni in care totul este isteric, grotesc sau de reclame la „suplimente alimentare” care au efecte absolut miraculoase sau de… Am vrut sa vad, pe rafturile magazinelor, si altceva decat borcane cu conserve…antice. Astazi studiez etichetele fiecarui produs, sperand sa gasesc ceva pe care sa mi se enumere mai putin de patru chimicale…nu-stiu-de-care. Tu, badie Mihai, vorbeai despre tendinta de distrugere a tot ceea ce este cu adevarat romanesc, ai vorbit despre transformarea societatii romanesti intr-o societate de consum.Ce sa-i spun strainului care nu a auzit de Romania? Stiu, in fond, atat de putine… Stiu! Am sa-i spun ca patria mea are cele mai roditoare campii, cele mai dulci dealuri, cei mai mareti si mai tainici munti. Am sa-i spun ca stramosii mei au lasat, de-a lungul veacurilor si mileniilor, inaltatoare lacasuri de rugaciune si mandre cetati. Am sa-i spun ca inaintasii mei s-au luptat, fara a le pasa de moarte-caci ei stiau ca, in fapt, nu mor-pentru a pastra, nenimicite si necucerite, pamantul, Credinta, limba, obiceiurile…Libertatea. Am sa-i spun ca tu, badie Mihai, ai platit pretul iubirii de tara si te-ai inscris pe lumga lista a martirilor acestui neam.Nu am a-i spune ca plange sufletul in mine, cand vad tara pangarita si vanduta, pe nici macar un pumn de arginti. Nu am a-i spune ca ale noastre campii sunt lasate buruienilor, ca ale noastre dulci dealuri sunt acoperite, ca si cu un straniu giulgiu, cu cladiri marete, cu ajutorul carora bogatasii se arata in toata fala lor. Nu am sa-i spun ca muntii nostri au fost si sunt pradati de aurul lor, ca padurile sunt culcate la pamant de securi dusmane. Dar am a-i spune, badie Mihai, ca tu ai luptat cu arma cuvantului impotriva acelora care au rupt bucatele din trupul si din bogatiile acestei tari si impotriva celor care au lasat ca aceasta sa se intample. Nu am sa-i spun ca fratii mei, romanii, nu mai simt nici macar respect fata de acest sfant pamant, si-l murdaresc cu „civilizatia” lor si-l scuipa, atunci cand pleaca spre zari -zic ei- mai albastre. Dar am sa-i citesc macar o strofa din „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. Imi doar ridic privirea catre steagul ros-galben-albastru din curtea casei mele si, de acolo, catre inalta bolta a cerului si intreb, cu speranta ca glasu-mi va fi auzit Acolo: „Fa, Doamne, minune si desteapta natia asta din somnu-i cel de moarte!”.Si nu, nu e un blestem a fi nascut in Romania! E numai un privilegiu pe care, vreodata, il vom simti…