Directorii de scoli vor trebui sa propuna programe manageriale pentru a fi alesi sau pastrati in functie, a declarat ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, prezenta la Scoala de primavara a Tineretului Social Democrat, transmite agentia NewsIn.Astfel, directorii scolari vor fi alesi de un consiliu administrativ din care vor face parte parinti, reprezentanti ai primariilor, precum si ai scolii respective. Potrivit proiectului intocmit de Ministerul Educatiei, alegerea unui director de scoala se va face pe baza unui program managerial pe care candidatul il va propune pentru un eventual mandat de patru ani.„Problema numirii sau alegerii directorului, fiecare o vede in sensul ca o parghie suplimentara de putere”, a spus ministrul Ecaterina Andronescu, citata de NewsIn. Potrivit ministrului, cea mai potrivita formula prin care ar putea fi ales directorul scolii ar fi una similara procedurilor universitare, prin intemeierea unui consiliu de administratie format in proportii egale din parinti, profesori din scoala respectiva si reprezentanti ai autoritatilor locale. „Acestia trebuie sa-si aleaga directorul pe baza unui proiect managerial, prin care el sa se angajeze la obiectivele pe care doreste sa le deruleze in scoala respectiva pe parcursul a patru ani. Acest consiliu de administratie va evalua anual activitatea directorului respectiv si va decide daca sa il pastreze in functie, sau nu”, a adaugat Andronescu. Proiectul care va reglementa statutul directorilor scolari va fi discutat saptamana viitoare cu partenerii de dialog social.