Primul-ministru Emil Boc a cerut, joi, reprezentantilor Fondului National de Garantare ca in maxim o saptamana sa rezolve dosarele restante din programul Prima Casa , aflate in aprobare la Fond.Seful Guvernului a solicitat reprezentantilor Fondului sa se intalneasca, in cursul saptamanii viitoare, cu membrii Asociatiei Romane a Bancilor pentru a conveni modalitatile prin care se poate simplifica procedura de completare a dosarelor si de scurtare a termenelor de aprobare.Primul-ministru si reprezentantii Fondului au sustinut ca este necesar ca bancile sa accepte depunerea, de catre clienti, a antecontractelor dupa momentul in care dosarele sunt declarate eligibile. Seful Executivului a apreciat ca este nevoie de o mai mare flexibilitate din partea bancilor pentru a se asigura protectia clientilor in ceea ce priveste antecontractele semnate si a dat asigurari ca va monitoriza, in perioada urmatoare, rezolvarea aspectelor ridicate in cadrul intalnirii de astazi.Seful Executivului a avut astazi, la Palatul Victoria, o intalnire cu presedintele Fondului National de Garantare si cu reprezentanti ai Ministerului IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri.