de Emil Hurezeanu Noua configuratie a puterii din Romania provoaca deja mai mult stres posttraumatic, foarte asemanator starii de spirit postdecembriste, decat analize relaxate. Suntem de acord ca spectrul politic din Romania arata cam la fel ca in 1990. Dreapta e vocala, dar n-are putere, stanga e formala, dar difuza. Urmasul lui Ceausescu, adica insusi Brutus in raport cu Cezar, transeaza situatia fara iesire, in vacarmul Pietei Universitatii, amortizat in tentativa sinuciderii pe blog a urmasilor ei. Exista insa o lejera evolutie datorata votului uninominal combinat cu cel majoritar. Au ramas mai putine partidele cu pondere importanta, ca in Anglia sau Franta, spre deosebire de Germania. Intrebat recent despre cauza sporirii spectrului parlamentar din Germania, imbogatit cu un partid numit fara fasoane “stanga”, fostul cancelar Schmidt sustine ca absenta liderilor puternici, chiar mai mult decat votul proportional, naste partide noi.In Romania, mai mult amenintarea prezentei liderului puternic si inclinatia razboiului fratricid au dus la un vot nominal-majoritar controversat, dar care a produs, totusi, efecte pozitive. Partidele periferice au disparut, in timp ce personajele excentrice n-au mai aparut. Aparitia a doar trei partide apte sa faca sau sa desfaca guverne, intre care doua cu scoruri asemanatoare, obliga la coalitii. Aici posibilitatile sunt limitate. Or o mare coalitie, PDL-PSD, or doua mici coalitii, ale unuia dintre partidele mari cu PNL, la care se adauga sau nu, fara modificarea legii gravitatiei, UDMR. In toate aceste ipoteze, ponderea PSD nu putea fi ocolita decat cu pretul dereglarii reinnoite a vietii politice interne. Exista apoi o dimensiune noua a realitatii ultimelor saptamani care ridiculizeaza fandarea martiala a triburilor ideologice. Criza financiara si economica care, in ciuda indiferentei militant-preemtive a dnilor Basescu si Tariceanu, n-a intarziat sa contamineze Romania.Citeste articolul complet in Cotidianul.