Dupa ani intregi de crestere economica si frenezie consumista, economia Romaniei a scazut cu 7% in 2009, iar guvernul a apelat la Fondul Monetar International si Uniunea Europeana pentru a evita incapacitatea de plata, noteaza vineri cotidianul El Pais. In 2007 si 2008, PIB-ul a crescut cu peste 8%, banii trimisi in tara de angajatii emigranti erau de aproximativ 10 miliarde de euro pe an, investitiile straine in crestere, iar oamenii au inceput sa cumpere masiv, cu credite. Dintr-o data, PIB-ul a scazut, iar Romania a fost nevoita sa ceara ajutor – 20 de miliarde de euro – si parea suficient. Insa presedintele Traian Basescu a sugerat cu cateva zile in urma ca poate va fi necesara cresterea imprumutului. El Pais exemplifica situatia din tara noastra si cu un caz concret: Constantina Artemisa are 47 de ani si lucreaza ca femeie de serviciu la Academia de Studii Economice din Bucuresti. Salariul ei a ramas la 470 de lei (110 euro) dupa reducerea cu 25%, din cadrul planului de austeritate impus de guvern, si este singura sursa de venit in gospodaria sa. Fiul si sotul munceau ca soferi, insa acum sunt someri. De asemenea, ea mai are trei copii de intretinut. Situatia economica este foarte grea , spune ea. Romania este a doua cea mai saraca tara din Uniunea Europeana, si a trecut prin crize si mai grave. Insa dupa frenezia din preajma aderarii la UE, la inceputul din 2007, acum vremurile sunt extrem de grele, noteaza cotidianul spaniol.Citeste mai mult in Jurnalul National