Evaluarea nationala la clasa a VIII-a in anul scolar 2009-2010 va avea loc intre 4 si 12 mai, iar cea din perioada speciala, intre 25 mai si 2 iunie, potrivit unui ordin al Ministerului Educatiei, care inlocuieste tezele unice cu testarea dupa modelul evaluarilor internationale, transmite Mediafax.Ordinul privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2009-2010 a fost aprobat joi de Ministerul Educatiei, iar calendarul de desfasurare a evaluarii cuprinde o perioada normala de evaluare a elevilor din clasa a VIII-a si una speciala.Potrivit acestui calendar, elevii din clasa a VIII-a vor sustine prima proba in 4 mai 2010, la Limba si literatura romana – proba scrisa. In 6 mai 2010 este programata proba la Limba si literatura materna, iar in 12 mai 2010, Matematica, ambele fiind probe scrise.Perioada speciala de evaluare va incepe in 25 mai 2010, cu proba scrisa la Limba si literatura romana. Apoi, in 27 mai 2010 va fi proba la Limba si literatura materna, iar in 2 iunie 2010, la Matematica, ambele fiind probe scrise.Subiectele pentru evaluarea nationala se elaboreaza in cadrul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar.