Presedintele CJ Dambovita, Florin Popescu, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa la care a participat si ministrul Culturii, ca Filarmonica din Targoviste are mai multi angajati decat cea din Viena si ca anul trecut a cheltuit sase miliarde de lei vechi pentru a cumpara instrumente. Avem niste institutii foarte performante. De exemplu, Filarmonica din Targoviste are mai multi angajati decat cea de la Viena. (…) 126 de angajati sunt in organigrama. La Viena sunt 80 de salariati. Filarmonica din Targoviste a cumparat anul trecut instrumente muzicale in valoare de 6 miliarde de lei vechi. In Filarmonica din Targoviste nu concerteaza decat doi sau trei damboviteni, restul sunt din Bucuresti, Ploiesti, Botosani, de unde am gasit artisti”, a precizat Florin Popescu.Raspunzand unei intrebari adresate de un jurnalist ministrului Culturii cu privire la intentia autoritatilor de a desfiinta trei institutii de cultura din judet, presedintele Consiliului Judetean Dambovita a mai declarat ca, in prezent, se afla in derulare un audit la cele opt institutii culturale din Dambovita, urmand ca, in functie de rezultat, sa fie luata o decizie.“O firma de consultanta, agreata de Ministerul Culturii, la ora actuala este in plina analiza a tuturor celor opt instituii de cultura care functioneaza in judetul Dambovita. Aceeasi firma care a analizat situatia de la Teatrul National, de la Opera Romana, aceeasi firma face un audit acum pe ceea ce inseamna institutiile de cultura din judetul Dambovita. La sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie, acest audit va fi gata. Il voi prezenta ministrului Culturii si, dupa aceea, in functie de ce spune auditul, atat Consiliul Judetean cat si Primaria Targoviste vor lua o decizie”, a spus Popescu.