Seful diplomatiei italiene Franco Frattini i-a spus luni, la Roma, minstrului de externe Cristian Diaconescu ca atunci cand este vorba despre persoane condamnate definitiv, acestea trebuie sa isi ispaseasca pedeapsa in Romania, precizand ca face aceasta solicitare cu prietenie .Frattini a subliniat ca acesta este mesajul pe care tine sa-l transmita autoritatilor romane – cand exista persoane condamnate definitiv, ele sa execute pedeapsa in tara de origine . Pentru aceasta, seful diplomatiei italiene s-a aratat dispus sa conlucreze cu partea romana si sa faca modificarile necesare asupra cadrului legal bilateral, recunoscand, implicit, ca acordul din 2003 invocat pana acum de autoritatile italiene nu este suficient pentru a pune in practica acest deziderat al Romei.Seful diplomatiei italiene a subliniat ca trebuie transmis un mesaj si opiniei publice, pentru a evita culpabilizarea unui intreg popor pentru infractiunile comise de indivizi izolati. Frattini, fost comisar european pentru justitie, a incercat sa aiba o atitudine concilianta, subliniind ca romanii sunt cetateni europeni, care se bucura de aceleasi drepturi ca italienii. Dupa cum stiti, am avut cu ministrul Diaconescu ocazia de a ne intalni la Roma. Am discutat despre o tema care intereseaza in mod deosebit: prezenta semnificativa a unei comunitati romanesti in Italia, cam un milion de romani, dar si prezenta celor 20.000 de companii italiene in Romania , a declarat Franco Frattini. Punctul de plecare este simplu. Italia a fost intotdeauna unul dintre sustinatorii Romaniei in UE. Sunt convins astazi ca a fost o valoare adaugata aceasta aderare a Romaniei. Sigur, cand avem asa o comunitate importanta de romani, noi recunoastem contributia acestora la cresterea economica a italiei , a declarat ministrul italian de externe intr-o conferinta de presa.Frattini a asigurat ca romanii se bucura de aceleasi drepturi ca orice cetatean european, dar a spus ca sunt persoane din Romania care comit infractiuni. Consideram ca atunci cand sunt persoane condamnate definitiv, noi consideram ca pedeapasa trebuie executata in Romania , a solicitat Frattini cu toata prietenia .Ministrul a mai spus ca legea italiana este dreapta si riguroasa si trebuie aplicata intocmai. El a mai cerut din partea autoritatilor romane un contigent mai mare de politisti specializati in criminalitate urbana, pentru o colaborare mai intensa intre cele doua tari.Ministrul Cristian Diaconescu s-a deplasat luni seara in Italia, pentru a discuta cu omologul sau italian Franco Frattini despre relatiile bilaterale, despre mediul de afaceri romano-italian si despre problema emigrantilor romani din Italia. Misiunea lui Diaconescu pare foarte dificila in contextul in care in ultima vreme romanii se afla din nou in centrul atentiei autoritatilor si a presei din Italia, dupa o serie de acte violente ai caror protagonisti au fost, iar resentimentele italienilor se reflecta si in aparitia unor incidente cu caracter xenofob ale caror victime sunt cetateni romani nevinovati. Franco Frattini spusese luni, la Bruxelles, ca Romania trebuie sa dea garantii ca nu va mai trimite infractori in Italia, dar, in replica, Diaconescu a declarat ca prezumptia de nevinovatie face parte din principiile fundamentale ale statului de drept. Nu discutam aici nici despre garantii, nici despre anticiparea vreunei vinovatii din punct de vedere penal sau moral. Toti cetatenii europeni sunt egali, inclusiv in fata legii. Si din acest punct de vedere avem clar dorinta de a respecta valorile si normele europene, in tot spatiul de apartenenta la UE. Nu sprijin o retorica care face disocieri pe criterii ce nu-si gasesc suportul in valorile europene .