Economiile cetatenilor din Uniunea Europeana (UE) ar urma sa fie garantate pana la 50.000 euro in 2009 si pana la 100.000 euro in 2010, iar perioada de plata a compensatiilor va fi de 14 zile, cu exceptia unor situatii de urgenta, daca o banca da faliment, a anuntat, joi, Parlamentul European (PE). Potrivit raportului adoptat la Strassbourg, deputatii europeni au revizuit Directiva Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, in scopul de a calma pietele financiare . Astfel, Parlamentul European a marit de la 20.000 euro la 50.000 euro plafonul de garantare a depozitelor bancare in 2009 si la 100.000 euro incepand cu 2010, in vederea mentinerii increderii investitorului. Aceste noi sume ar acoperi aproximativ 80% (pentru 50.000 euro), respectiv 90% (pentru 100.000 Euro) din depozitele din interiorul UE, se arata in raportul PE. Eurodeputatii au aprobat, de asemenea, perioada de plata a compensatiilor, de la trei zile la 14 zile, cu exceptia cazurilor urgente. Termenul de trei zile va fi valabil doar cand este vorba de cazuri urgente si pentru suma de 1.000 euro, pentru toate celelalte situatii fiind valabila perioada de 14 zile , potrivit legislativului european. Ei au mai redus domeniul de aplicare al directivei la investitorii privati.In plus, deputatii europeni au solicitat Comisiei sa propuna pana la sfarsitul anului 2009 o serie de masuri care sa asigure coordonarea intre statele membre in cazul unei noi crize financiare transfrontaliere, masuri ce ar putea include un sistem de alerta timpurie. Prin adoptarea rezolutiei legislative de catre Parlamentul European, statele membre sunt obligate sa transpuna prevederile directivei in legislatie nationala pana la 31 decembrie 2009.