Primul-ministru Emil Boc a anuntat, miercuri, ca Romania detine resurse interne – din productia de gaze de sonde si din depozite – sa treaca iarna, cu conditia ca temperatura de afara sa nu scada sub 15 grade Celsius. De asemenea, Boc a mai spus ca tara noastra nu va avea probleme cu gazele daca nu vor aparea defectiuni tehnice in sistem.Intr-o declaratie sustinuta la Palatul Victoria, Boc a precizat ca Romania are capacitati interne sa treaca iarna in conditiile sistarii de gaze din import, in cazul in care nu vor fi temperaturi mai scazute de 15 grade Celsius si, de asemenea, daca nu vor aparea defectiuni tehnice in sistem.Premierul Boc a dat de exemplu consumul de miercuri – prima zi in care au fost sistate gazele rusesti -, in care au fost consumati 58 de milioane de metri cubi de gaze. Cele 33 de milioane au provenit din resursele interne de gaze (de sonda, din productia nationala), iar restul, de circa 25 de milioane de metri cubi, au fost scosi din depozitele de gaze ale tarii , a declarat Boc, miercuri seara.