Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat luni ca, la nivelul coalitiei, se doreste dezbaterea cat mai rapida in Parlament a bugetului si ca acesta ar trebui, dupa un calendar agreat de PSD si PDL, sa fie adoptat saptamana viitoare. Se doreste un ritm sustinut de dezbatere si de prezentare de amendamente si de vot final in cursul saptamanii viitoare, ceea ce ar permite ca bugetul sa devina operational si sa raspunda atat nevoilor legate de raspunsul la problemele economice la momentul de criza si legat de bugetele locale care decurg din bugetul national , a declarat liderul PSD, la finalul sedintei coalitiei. Presedintele Senatului a mai informat ca cele doua partide au discutat si despre modul in care s-ar putea indentifica resurse suplimentare pentru sectorul cercetarii pe doua paliere: corelarea sumelor alocate cercetarii nu doar la ministerul Educatiei si celelalte ministere care au in subordine institute de cercetare si gasirea unor modalitati de stimulare fiscala pentru firmele care doresc sa investeasca in cercetare si inovare. Proiectul bugetului de stat pe 2009 a ajuns vineri la Parlament si va intra pe ordinea de zi a Birourilor Permanente ale celor doua Camere la inceputul saptamanii viitoare, urmand ca apoi sa intre in analiza comisiilor de resort pentru 10 zile, potrivit presedintei Camerei, Roberta Anastase. Conform Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, grupurile parlamentare, deputatii si senatorii pot prezenta comisiilor amendamente scrise si motivate, in cel mult 5 zile de la data primirii proiectului. Comisiile sesizate in fond pentru examinarea proiectelor de buget, vor intocmi cate un proiect comun asupra fiecarui proiect, in care vor fi prezentate amendamentele admise si cele respinse, cu o scurta motivare a solutiei adoptate , se arata intr-un comunicat al Camerei Deputatilor remis vineri NewsIn.Totodata, rapoartele comune se intocmesc in cel mult 30 de zile de la sesizare. Cele doua proiecte comune intra in dezbaterea plenului comun al celor doua Camere, urmand ca legile adoptate sa fie trimise spre promulgarea Presedintelui Romaniei, sub semnatura presedintelui Camerei Deputatilor, in termen de cel mult 10 zile de la votarea acestora.