Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat luni ca decizia lui Theodor Stolojan de a renunta la functia de premier desemnat ridica anumite semne de intrebare, precizand ca PD-L si PSD se vor reuni la ora 16.00 la Senat pentru a analiza situatia creata.“Aceasta decizie a ridicat anumite semne de intrebare. E decizia lui si nu e in caderea mea sa comentez. O respectam, decizia ii apartine, trebuie sa analizam situatia nou-creata”, a precizat Geoana.Mircea Geoana s-a aratat surprins de anuntul lui Theodor Stolojan si a adaugat ca social-democratii sunt oameni seriosi, iar semnarea parteneriatului de coalitie inseamna si responsabilitati. “Am avut astazi aceasta surpriza, anuntul lui Theodor Stolojan cu privire la imposibilitatea de a continua mandatul de premier desemnat. Am convenit conform coalitiei ca astazi, la ora 16.00 sa ne reintalnim intr-un format de coalitie pentru a analiza situatia. Suntem oameni seriosi, am semnat un parteneriat, iar atunci cand intram intr-un astfel de acord, avem responsabilitati. Suntem in interiorul unui parteneriat, lucrurile sunt clare”, a precizat Geoana.