Spitalul de Urgenta Floreasca a fost la un pas de un incendiu, dupa ce o aeroterma a inceput sa arda mocnit, declansand alarma.
Incidentul s-a petrecut miercuri seara, in jurul orei 22.00.Potrivit Antena 1, incidentul a avut loc
in sala de asteptare de la camera de garda. La un moment dat unul dintre
pacienti a simtit miros de fum si a fost anuntata imediat paza spitalului.
Pompierii au sosit imediat la fata locului si au intervenit cu forte impresionante pentru a preveni un episod similar cu cel petrecut la Maternitatea Giulesti.
Din fericire, nu a fost nevoie de interventia cu echipamente. Primele informatii arata ca aparatul s-a defectat din cauza prafului care s-a depus pe sigurante.