Ministrul Turismului si Dezvoltarii Regionale Elena Udrea sustine ca Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana, primeste prime de Craciun si de 1 iunie egale cu salariul lunar, care ajunge la 20.760 de euro. In cadrul unei emisiuni televizate de la B1 TV, Udrea a precizat ca daca PSD vrea solutii, atunci sa-l determine pe Ionut Costea sa-si reduca salariul, ca director al Eximbank. PSD vrea solutii. Sa inceapa prin a-l retrage pe Ionut Costea sau sa-l determine sa-si reduca si el salariul asa cum au facut si ministrii si angajatii ministerelor. Acesta ar fi un prim pas , a spus Udrea. Are o prima de vacanta egala cu salariul lunar, de 20.760 de euro, o prima de Craciun, o prima de 1 iunie, nu spune aici suma, decontarea oricaror cheltuieli in interes de serviciu, si am auzit ca si florile si spalatul masinii personale sunt in interes de serviciu, prima de ziua bancii, al treisprezecelea salariu, si echivalentul a nu mai mult de trei salarii lunare, in cazul in care adunarea generala a actionarilor decide sa acorde si alte prime , a mai aratat ministrul.Sursa foto: zf.ro