Acesta a fost audiat marti de catre procurori, care au propus judecatorilor arestarea sa preventiva, pe termen de 29 de zile. in seara accidentului Kiss a avut o alcoolemie de aproape un gram la mie, alcool pur in sange, dar judecatorii au decis ca acesta sa fie cercetat in libertate.
Razvan Doseanu, avocatul lui Iuliu Kiss, a declarat ca soferul nu a incercat sa fuga din tara, asa cum se zvonea, ci ca, dimpotriva, s-a prezentat de buna voie la sediul politiei, in compania avocatului sau. „Iuliu Kiss isi regreta fapta si si-a oferit sprijinul financiar pentru ca Anca Jurcan, sora care a supravietuit, sa fie tratata in Viena sau la Budapesta. Deocamdata insa, aceasta nu poate fi transportata, fiindca nu ii permite starea de sanatate quot;, a spus avocatul soferului care a distrus viata familiei Jurcan.
Razvan Doseanu a precizat ca, in ciuda tuturor zvonurilor, Iuliu Kiss nu este consumator sau traficant de droguri si ca pe numele sau nu exista vreo condamnare. Cu toate acestea, a recunoscut ca Iuliu Kiss a platit in urma cu circa patru ani o amenda penala, pentru lovire si alte violente. Potrivit informatiilor primite de la Alina Dinu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor, Kiss a fost retinut sub acuzatiile de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si conducerea unui autoturism cu imbibatie alcoolica peste limita legala admisa.
Doliu
In timp ce Kiss era asteptat la audieri, familia Jurcan isi lua adio de la Adriana, inmormantata in aceasta dupa-amiaza in satul natal Rapa. La Oradea, Anca, geamana care a supravietuit accidentului, a fost supusa astazi nei noi tomografii. „Starea sa este stabila. Este tot in coma, partial indusa, partial din cauza leziunilor quot;, a spus astazi Hadrian Borcea, seful SMURD Bihor.
Potrivit acestuia, chiar daca va supravietui acestor momente critice, Anca ar putea ramane paralizata. Mihaela, veri 537;oara gemenelor, care a fost 537;i ea in Tico, fara a fi insa ranita la fel de grav, este in prezent la Cluj-Napoca, la spital.
Afla mai mult despre acest accident pe site-ul Adevarul