Senatul Romaniei a aprobat, luni, reexaminarea OUG 89/2008 prin care se modifica Legea invatamantului 84/1995, Comisia de invatamant a Senatului aducand mai multe amendamente care flexibilizeaza sistemul de organizare a programelor de masterat.Unul dintre amendamentele principale, se refera la faptul ca, universitatile acreditate, care se supun periodic evaluarii institutionale, vor avea dreptul de a organiza studii universitare de masterat, fara obligativitatea, asa cum prevedea OUG initial, de a obtine, in urma evaluarii de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii pentru Invatamantul Superior (ARACIS), calificativul grad de incredere ridicat . Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu a declarat ca prin amendamentele aduse OUG 89/2008, aceasta capata o infatisare asteptata si care aduce beneficii sistemului de invatamant superior . Este vorba de modul in care se flexibilizeaza infiintarea programelor de masterat si, in acelasi timp, ele dupa ce au fost initiate de universitatile care sunt indreptatite si indeplinesc conditiile de acreditare si fost supuse evaluarii periodice, sunt apoi, la randul lor, evaluate de catre (ARACIS). Eu consider ca prin continut este benefica pentru sistemul de invatamant , a aratat Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.Presedintele comisiei de Invatamant din Senat, Mihail Hardau, s-a aratat multumit de faptul ca ministrul Educatiei a participat la sedintele comisiei in care s-a dezbatut aceasta OUG, alaturi de care s-au intocmit amendamentele. Senatorii au aprobat reexaminarea cu 90 de voturi pentru si doua abtineri.